Viața la cazinou, jocul ca profesie. REPORTAJ

În ciuda crizei, cazinourile din București nu duc lipsă de clienți. La 10 noaptea, un cazinou de pe Calea Victoriei este aproape plin. După ce am servit ceva de la bar, care îți oferă o gamă foarte variată de produse, bineînțeles din partea casei, observ un tip care așteaptă liniștit pe fotoliu. Nu pare să aibă mai mult de 30 de ani. Este îmbrăcat la patru ace și pare foarte stăpân pe sine. Aflu de la el că îl chemă Florin și că așteaptă să se elibereze un loc la masa de poker.

După ce mai vorbim puțin imi spune că  e jucător de poker profesionist și nu pare că i-ar merge prea rău. ” E jobul meu de vis, joc din anul 2 de facultate și, sincer, nu mă văd făcând altceva. L-a inceput a fost mai greu pentru că nimeni nu te susține dacă vrei să joci poker, dar asta e din cauză că majoritatea oamenilor nu înțeleg jocul acesta”.

Îți dai seama destul de repede că Florin e profesionist. A terminat Politehnica, dar până acum nu prea i-a folosit. ” Singurul lucru pe care trebuie să îl știi când vii la cazinou este  când să pleci, dar asta e peste tot, nu numai aici”. Se ridică și se duce să ocupe locul care doar ce s-a eliberat.

Unii nu știu să piardă

La ruletă văd un bărbat  în vârsta, care se agită. Mă prefac că aș vrea să joc și eu și îl întreb cum merge. Este o greșală, fiindcă ajung subiectul injuriilor lui. Se întoarce spre crupier, o domnișoară foarte drăguță, îi mai adresează și ei câteva înjurături și pleacă nervos strigând ” ce viață de câine”.

Încă destul de confuz, mă întorc înapoi la bar unde mă așez lângă un bărbat care văzuse incidentul de mai devreme. ”Mai dai și de oameni de ăștia câteodată, care nu știu să piardă”, imi spune acesta.

Nu împrumuta niciodată!

”Trebuie să îți vezi de treaba ta și atât, să nu te intereseze ce fac alții, eu merg de zeci de ani de zile în cazinouri și tot timpul văd oameni care au jucat tot ce aveau, ca ăla de mai devreme, un prost care a jucat tot ce avea și acum nu știe de unde să mai împrumute niște bani. Am jucat aproape toată viața mea, toate jocurile, și niciodată nu m-am împrumutat. Aveam, bine, nu aveam mă duceam acasă la familia mea, dar niciodată nu am luat de la ei ca să vin să joc.”.

Mă decid să aflu cine era acel bărbat înainte de a pleca așa că îi fac semn barmanului, un tânăr pe la vreo 20 de ani. Îmi zice că era Nea Fane, așa îi spune lumea. Nu știe foarte multe despre el, nimeni nu știe ” E destul de retras, nu vorbește cu foarte multă lume, vine își face treaba și pleacă, oricum e din garda veche, știe foarte multe șmecherii și mai tot timpul pleacă cu bani de aici.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News