Fostul ministru de interne Bruno Retailleau, candidat la prezidenţiale, promite un referendum privind imigraţia.
Candidat declarat la alegerile prezidenţiale din 2027 din Franţa, fostul ministru de interne Bruno Retailleau a promis joi că "va supune direct referendumului mai multe proiecte legislative majore" dacă va fi ales, în special pentru "a reduce drastic imigraţia", relatează AFP.
"Nu trebuie să mai guvernăm împotriva poporului", a afirmat el într-un discurs transmis în direct pe reţelele de socializare.
Pe lângă imigraţie, liderul Les Républicains (LR, dreapta) a promis, de asemenea, referendumuri pentru a "iniţia o adevărată revoluţie în sistemul nostru de justiţie penală" şi pentru a "restabili supremaţia legii naţionale atunci când vine vorba de protejarea intereselor noastre fundamentale".
Hotărât să "impună autoritatea Republicii peste tot", el a dat asigurări că "nu va da înapoi" şi "nu va ceda în faţa violenţei, nici a corectitudinii politice, nici a exceselor statului de drept care s-a întors împotriva dreptului francezilor de a trăi în pace şi securitate".
"Nu vreau să fiu preşedinte al Republicii din obsesie pentru putere, ci dintr-un simţ al datoriei", a declarat fostul ministru de interne.
Spunând că "refuză să lase ţara noastră în starea sa actuală", el a descris "o Franţă care se scufundă şi se estompează, într-o lume din ce în ce mai ameninţătoare", şi a afirmat că, "pentru a înfrunta tulburările lumii, ţara noastră trebuie mai întâi să-şi pună ordine în propriile treburi".
"Voi fi preşedintele ordinii, justiţiei şi mândriei franceze", a subliniat el, promiţând să "supună direct unui referendum mai multe acte legislative majore" dacă va câştiga.
CITEȘTE ȘI - Macron, scos din ecuație de doi parteneri-cheie: Jocurile sunt făcute / 2026 va fi anul nostru
În fruntea priorităţilor - o consultare publică "pentru a reduce drastic imigraţia", care, în opinia sa, "nu este o oportunitate", deoarece, "dincolo de un anumit număr, o societate multiculturală devine întotdeauna o societate multiconflictuală".
Aceste proiecte riscă însă să intre în conflict cu Constituţia: nici imigraţia, nici justiţia nu sunt supuse în prezent referendumului.
Liderul LR intenţionează, de asemenea, să "reconstruiască modelul nostru social", ceea ce va necesita "a face economii şi alegeri". Din acest motiv, el "îşi asumă responsabilitatea de a acorda prioritate oamenilor oneşti şi muncii în detrimentul asistenţei sociale", poziţionându-se drept "protectorul Franţei muncitoare, nu al Franţei profitorilor".
Retailleau şi-a exprimat, de asemenea, intenţia de a "pune statul la locul său", un stat care "nu poate cheltui mai mult decât câştigă", promiţând în acelaşi timp să "relanseze o politică familială majoră".
"Nu voi promite nimic din ce nu pot respecta", a insistat candidatul, care doreşte, de asemenea, să "reorienteze protejarea mediului nostru către o ecologie a progresului" şi îşi doreşte o "refondare prin merit şi libertate" a şcolii, care a devenit, potrivit lui, "o maşină de reproducere a inegalităţilor".
De la plecarea sa din guvern în octombrie, fostul ministru de interne a trecut printr-o perioadă de acalmie, aşa cum a recunoscut unul dintre apropiaţii săi.
Retailleau a ales să-şi anunţe candidatura chiar înainte de a cunoaşte propunerile grupului de lucru pe care el însuşi l-a format pentru a defini metoda de desemnare a candidatului LR. Aceste propuneri sunt aşteptate până la sfârşitul lunii februarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci