Soţii Attila şi Kinga Bertici, record, în Siberia: Am întâmpinat minus 50 de grade

Soţii Attila şi Kinga Bertici au ajuns la polul frigului din Siberia, localitatea Oymyakon, după o expediţie de patru săpămâni şi peste 11.000 de kilometri.

"Am reuşit! După 11.500 de kilometri am ajuns la polul frigului la Oymyakon, Siberia. În plină iarnă, un singur echipaj cu maşină românească: Dacia!", au transmis aceştia, pe Facebook.

"Am întâmpinat minus 50 de grade"

 

"În depresiune am întâmpinat minus 50 de grade (confirmat ulterior şi de localnicii din TomTor). Maşina a început să se comporte foarte ciudat sub minus 43 de grade. Semnal la telefon nu aveam deloc, la minus 47 maşina pur şi simplu a vrut să se ridice în aer ca şi un elicopter. Numai frrrrr, drrrrr, zgomote fâşâitoare, nu am ştiut ce se întâmplă, am prins un deal unde temperatura a fost de minus 40, totul a redevenit normal. După care iar minus 48 şi maşina iar a vrut să se rupă", a precizat Attila Bertici, potrivit Agerpres.

Instalaţia de alimentare cu combustibil a maşinii a fost modificată astfel încât să nu îngheţe la temperaturi extreme. La întoarcerea în Satu Mare, traseul total va fi de aproximativ 25.000 de kilometri, din care 10.000 în Siberia sălbatică. Ei au avut de trecut râuri îngheţate cu maşina şi de străbătut Drumul Oaselor.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28