€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

EXCLUSIV Schimbare majoră cu bursele elevilor. Explicația ministrului Daniel David / video
Autor: Elena Aurel

elevi-scoala-school_65716500 Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik
 

Prof. univ. dr. Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit despre dezechilibrele din sistemul de burse școlare, apărute în urma alocării unor fonduri generoase fără criterii...

În ceea ce privește problema supradimensionării numărului de elevi care primesc burse, ministrul Daniel David a explicat că aceasta a apărut din cauza unei finanțări generoase acordate înaintea stabilirii unor criterii clare. Potrivit ministrului, sistemul vechi permitea acordarea burselor pentru cel puțin 30% dintre elevii unei clase, ceea ce a dus la creșterea artificială a notelor și la pierderea semnificației reale a meritului.

„V-aș ruga să explicăm problema burselor pentru că sistemul generează o mare sensibilitate socială, e vorba de copii, e vorba de bucuria de a primi o bursă. Cum s-a ajuns la situația aceasta a supradimensionării efectivelor de elevi care primesc burse?”, a întrebat Sorin Ivan, decan, director al revistei Tribuna Învățământului. 

„S-a ajuns prin faptul că am primit mulți bani în 2023–2024, înainte să ne apucăm să gândim bine sistemul și mecanismele din sistemul nostru. Adică, hai să presupunem că nu am fi avut anii 2023 și 2024, să ne amintim 2022–2023. Eu aș fi venit acum, ca ministru, și aș fi întrebat societatea: „Vi se pare normal ca în sistemul nostru de educație și cercetare să avem burse sociale pentru cei care sunt în zona sărăciei, pentru a-i ajuta să vină la școală?”. Toată lumea ar fi spus „Da”.

„Vi se pare normal să dăm burse de merit sau de performanță pentru 15% din fiecare clasă? Nota minimă să fie nota 9”. Probabil că ar fi spus „Da”.

„Vi se pare în regulă să premiem cu premii consistente tinerii români care participă la olimpiade internaționale?”; „Vi se pare normal, în zonele de învățământ dual, să susținem bursele de învățământ dual, astfel încât dacă firma dă un leu să dăm și noi un leu?” Probabil că ar fi spus „Da" și probabil că toți am fi fost de acord că e un sistem foarte în regulă. Asta este ce am propus acum.

Problema este că raportarea o facem la un alt sistem care spunea: „Dăm bursă de merit”, dar nu cum am spus eu, maxim 15%, ci minim 30%. Nota era 9.50. Când ai nota de 9.50, te-ai trezit că într-o clasă nu aveai 30% cu bursă de merit, ci în unele clase ajungeai la 70–80%, că au început să crească notele de 9.50.

Deci s-a început o cursă pentru burse”, a completat Sorin Ivan. 

„S-a început o cursă pentru burse. Intenții bune, mecanismele nu au fost bine controlate de la început, ca să nu mai spun că, în primul an, au fost chiar greșeli majore, în sensul că bursele de merit au ajuns și la copii care aveau nota de 5. Automat ai schimbat semnificația a ceea ce înțelegem noi prin 'merit'", a spus ministrul Daniel David. 

„Nu am fost suficient de pregătiți pentru a avea niște mecanisme corecte"

Ministrul Daniel David a explicat că, deși intențiile au fost bune și investițiile în educație benefice, sistemul nu a fost pregătit pentru implementarea corectă a mecanismelor. Ministrul susține necesitatea unor schimbări pentru a depăși criza, dar este de părere că acestea trebuie să respecte două principii.

„Nu vreau să critic pe nimeni, intențiile cred că au fost bune. Faptul că s-au dus bani în sistem cred că este un lucru bun, doar că nu am fost suficient de pregătiți pentru a avea niște mecanisme corecte, iar eu ce am spus de redimensionare, și în zona burselor, și în zona profesorilor, a fost că sunt de acord să facem schimbările pentru a salva situația de criză, două principii am însă de la care nu fac rabat.

Principiul raționalității: adică toate schimbările trebuie să se regăsească în practici europene, în alte țări, să nu vii cu schimbări pe care nu le găsești altundeva.

Principiul decenței: cât își permite țara financiar acum să susțină aceste mecanisme bune, iar după aceea salvările pe care le facem din sistem, banii pe care îi salvăm prin această eficientizare, pe termen mediu, trebuie să revină în sistem pentru că educația are nevoie de bani, dar are nevoie de bani atunci când este sănătoasă și poate crește sănătos”, a spus ministrul Daniel David la emisiunea DC Edu, pe de DC News, DC News TV și Părinți și pitici. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close