Jurnalistul Radu Banciu, care va avea o emisiune de tip revista presei la B1Tv, a început deja să arunce săgeţi către colegii de breaslă şi l-a numit “fosilă” pe Cristian Ţopescu, iar despre realizatorul TV, Bogdan Cosmescu, a spus că nu a citit în viaţa lui o carte.
Întrebat despre profilul noii emisiuni pe care va urma să o prezinte începând de luni la postul B1 Tv, Radu Banciu, a precizat că în acest moment ştie doar că poate să se exprime liber, la fel cum o făcea şi pe vremea când avea emisiune la Sport Total FM. „Acum pot să-i înjur pe toţi cei care merită, dar voi folosi argumente. Voi aborda teme de actualitate, dar nu depinde de mine cât ţine emisiunea. Poate la toamnă nu voi mai avea această emisiune. Nu sunt ca Ţopescu sau altă fosilă care a comentat cu 20 de ani mai mult decât ar fi trebuit. Nu poţi să stai o veşnicie în acelaşi loc", a precizat Radu Banciu, pentru Adevărul.
În stilul caracteristic Radu Banciu a mai adăugat că la noua emisiune pe care o va modera ratingul este mai puţin important. “Pe mine nu m-a interesat niciodată ratingul. Dacă vroiam rating ne dădeam chiloţii jos", a spus acesta. Jurnalistul a mai precizat că, în cazul în care va beneficia de încredere din partea patronilor, va aduce emisiunea pe primul loc în topurile audienţelor în caţiva ani.
De asemenea nu a ezitat să îşi atace mai vechii duşmani din presa sportivă, şi a declarat despre Bogdan Cosmescu că acesta nu a citit o carte în viaţa lui. „Grădinescu şi Cosmescu nu pot comenta altceva. Cosmescu a fost coleg de liceu cu Boanchiş, iar la BAC i-a spus acestuia că nu a citit nicio carte în viaţa lui", a încheiat jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News