Mihai Coman, profesorul citat de Laura Georgescu, îi dă lecții șefei CNA

mihai coman
mihai coman

Profesorul Mihai Coman, primul decan al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității din București, spune, referitor la ultimul proiect de decizie al CNA, că membrii Consiliului confundă genurile cu formatul, și arată că un gen nu trebuie interzis pentru că nu este definit prin lege, ci mai degrabă legea trebuie schimbată pentru a corespunde.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a adoptat joi un proiect de decizie prin care televiziunile vor fi obligate să renunţe la genuri precum „pamflet”, „reality show” şi „news magazine”, care nu sunt definite în legislaţia audiovizualului din România.

"O să vă dau un exemplu absolut aleatoriu, «pamfletul». Este gen literar. Maximum ce există în manualul domnului Mihai Coman este «gen publicistic». Nimeni în ţara asta nu poate face pamflet atâta vreme cât el nu este definit în audiovizual (...) Cei care fac pamflet trebuie să se gândească ce fac, să îşi asume ce fac", a spus Laura Georgescu, la capătul ședinței CNA.

Prof. Mihai Coman a declarat pentru DC News că textul care îi este atribuit lui de către șefa CNA îi aparține de fapt prof. Sorin Preda (volumul în care apare capitolul ”Genurile de ironie și umor în discursul jurnalistic”, de Sorin Preda, este coordonat de Mihai Coman - n.r) și a comentat succint proiectul CNA.

”În ceea ce privește afirmația preluată de presă, cred că o persoană care ocupă o funcție așa de importantă, prin care reglementează media, ar trebui să stăpânească normele de citare a surselor. Capitolul despre pamflet este scris de prof. Sorin Preda, nu de mine. Iar pamfletul nu se limitează la presa tipărită, poate fi și online sau radio- tv. În plus, se confundă formatul cu genurile. Un format poate conține mai multe genuri. De exemplu ”jurnalul de actualități”, care este un format, poate folosi genuri cum ar fi interviul, reportajul, debate-ul, relatarea.

Pe fond, însă, sunt de acord că nu poți acoperi un comportament neetic printr-o etichetă de tipul 'spun orice că e un pamflet'. Nu poți scăpa de răspundere. Arghezi a făcut închisoare pentru un pamflet. Dar nici nu poți spune că un gen sau altul e interzis, dacă nu e definit de lege. Schimbați legea, dacă nu mai corespunde!”, a spus fostul decan al Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel