Primarul general, Sorin Oprescu, mai bogat cu 143.000 de euro. Banii provin în urma moştenirii după decesul tatălui său

Primarul general, Soprin Oprescu, a primit o moştenire de 143. 000 de euro, după decesul tatălui său, dar edilul are de restituit în acest an o datorie de 100. 000 de euro, potrivit declaraţiei de avere a acestuia, publicată pe siteul municipalităţii.

Împrumutul a fost făcut în 2007, de la anume Toader Pârjol. În declaraţia de avere mai apare că primarul a împrumutat cu 570.600 de lei firma Medical Prestige, unde, de altfel, deţine 25% din acţiuni, în valoare nominală de 8.000 de lei.

Veniturile primarului în 2010 au fost în valoare totală de 122.842 (56.400 de la primărie, 55.909 de la Universitatea "Carol Davila", unde este profesor, şi indemnizaţia de 10. 533 lei de la Academia de Ştiinţe Medicale), în scădere faţă de 2009, când a câştigat 132.662 de lei.

Conturile în lei ale primarului sunt în valoare de 3.928,45 lei, la fel ca în 2009, ceea ce înseamnă că primarul nu ar fi primit dobândă la economiile sale. În contul său în euro este trecută o sumă simbolică - 22,87 euro.

La capitolul terenuri şi case, primarul general menţionează, în declaraţia pe 2010, tot proprietăţile din anii trecuţi, respectiv un apartament de 172 de metri pătraţi în Bucureşti, o casă de 480 de metri pătraţi şi un teren de 1.000 de metri pătraţi în comuna ilfoveană Ciolpani, precum şi un teren de 500 de metri pătraţi în Predeal, scrie newsin.

Oprescu spune că mai deţine obiecte de artă în valoare de 47.000 de euro (faţă de 42.000 de euro în 2009), bijuterii de 17.000 de euro, în timp ce valoarea obiectelor de cult pe care le posedă este de 5.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel