O adevărată povară pentru această insulă reprezintă fluxul de migranți dintre Libia.
Insula Gavdos, în sudul Greciei, se confruntă cu o creştere importantă a fluxului de migranţi dinspre Libia. Primarul Lilian Stefanikis a atenţionat că acest mic teritoriu nu dispune de infrastructuri adecvate.
”Aceasta este o povară considerabilă. Gavdos nu dispune de infrastructuri pentru a-i face faţă”, a susţinut ea într-un interviu pentru radioul public elen Ert, conform Agerpres.
Învecinându-se cu Creta, insula Gavdos are doar 30 de kilometri pătraţi şi numără numai 70 de locuitori în extrasezon şi câteva magazine. Ea este situată la circa 300 de km de oraşul libian Tobruk.
”Nu avem competenţa pentru a gestiona aceste fluxuri (...). Trebuie găsite soluţii instituţionale”, a insistat edilul. Potrivit poliţiei portuare, 7.300 de migranţi au sosit în Creta şi Gavdos de la începutul acestui an, comparativ cu 4.935 în tot anul 2024.
De la începutul lunii iunie, au fost înregistrate 2.550 de sosiri.
Plecând din Libia, migranţii speră să ajungă în Uniunea Europeană şi urmează instrucţiunile traficanţilor lor, care de câteva luni îi conduc spre Creta şi uneori pe această minusculă insulă Gavdos.
Nici Creta nu dispune de tabere pentru a-i înregistra pe solicitanţii de azil şi nu propune decât găzduiri de urgenţă exilaţilor, înainte ca aceştia să fie transferaţi pe continentul grec.
”Traficanţii nu vor face legea”, a avertizat luni prim-ministrul elen Kyriakos Mitotakis, care a promis că va aborda la următorul summit european problema acestei amplificări a fluxurilor de migranţi care vin dinspre Libia.
”Nave ale marinei vor fi trimise în afara apelor teritoriale ale Libiei pentru a controla fluxurile de migranţi clandestini”, a mai anunţat el.
Purtătorul de cuvânt al guvernului, Pavlos Marinakis, a precizat ulterior că va fi vorba de două fregate militare.
”Săptămâna trecută, a fost desfăşurată o navă a Frontex, ca întărire a pazei de coastă (...). Unele etape sunt puse în aplicare, însă, din cauza poziţiei sale geografice, insula are nevoie de întăriri suplimentare”, a mai spus Stefankis.
Insulele din nord-estul Mării Egee, situate vizavi de Turcia, unde au fost construite tabere de migranţi, sunt în general porţile de intrare în Grecia şi în Europa pentru aceştia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci