Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a făcut marți seară public faptul că o plângere pentru „complicitate la genocid” a fost înaintată Curții Penale Internaționale (CPI) pe numele său și a doi membri ai guvernului italian, ca urmare a sprijinului acordat de Roma Israelului. Conform declarațiilor difuzate de presa italiană, plângerea vizează și pe ministrul apărării, Guido Crosetto, și pe ministrul de externe, Antonio Tajani, iar Roberto Cingolani, directorul executiv al companiei de apărare Leonardo, este, de asemenea, menționat în document, scrie Le Monde.
Un grup de reprezentanți palestinieni a depus o plângere la Curtea Penală Internațională de la Haga, solicitând evaluarea posibilității declanșării unei anchete pentru complicitate la genocid. Acțiunea are loc pe fondul investigațiilor ONU care acuză Israelul de săvârșirea de crime în Fâșia Gaza, unde, de doi ani, armata desfășoară operațiuni împotriva grupării Hamas. În paralel, CPI a emis mandate de arestare împotriva premierului Benjamin Netanyahu și a fostului ministru al apărării Yoav Gallant, acuzați de crime de război și încălcări grave ale drepturilor omului, însă nu au fost formal încadrați în fapta de genocid.
"Nu cred că există un alt caz în lume sau în istorie în care să fi fost depusă o astfel de plângere"
La începutul lunii octombrie, o grupare de aproximativ 50 de persoane - între care profesori de drept, avocați și figuri publice - a înaintat Curții Penale Internaționale o plângere vizând guvernul italian. Documentul acuză că sprijinul oferit Israelului, inclusiv prin livrarea de arme letale, implică Italia într-o complicitate la genocid și în comiterea unor crime grave împotriva umanității împotriva populației palestiniene. „Nu cred că există un alt caz în lume sau în istorie în care să fi fost depusă o astfel de plângere”, a spus premierul Giorgia Meloni în cadrul unei emisiuni televizate.
Acțiunea legală survine în contextul violențelor declanșate de Hamas acum doi ani, considerate cele mai sângeroase din istoria Israelului, care au provocat 1.219 victime, în mare parte civili, conform AFP și datelor oficiale israeliene. Operațiunile militare de ripostă ale Israelului au dus, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, la moartea a cel puțin 67.160 de persoane, cifre recunoscute ca fiind credibile de către ONU. Totodată, Africa de Sud a sesizat Curtea Internațională de Justiție acuzând Israelul de încălcarea Convenției ONU privind genocidul din 1948.


