Kelemen Hunor ne arată ce înseamnă autonomie în Ținutul Secuiesc

Kelemen Hunor a declarat, duminică, că autonomia dorită de comunitatea maghiară nu înseamnă secesiune şi nu este îndreptată împotriva unităţii statului român. Cu toate acestea, președintele UDMR a participat la inaugurarea unei investiții de reabiliatere a drumului județean 121, unde steagul României a lipsit, locul fiindu-i luat de steagul Ținutului Secuiesc și culorile Ungariei.

[caption id="attachment_222869" align="alignleft" width="276"] foto: Mesagerul de Covasna[/caption]

Președintele UDMR Kelemen Hunor a participat, sâmbătă, la inaugurarea investiției de reabilitare a drumului județean 121 ce leagă staţiunea Covasna de Târgu Secuiesc. La festivitățile organizate de UDMR cu această ocazie, la care s-au tăiat 5 panglici pentru 17 km de drum județean, au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, UDMR-istul Tamas Sandor, și deputatul UDMR Olosz Gergely.

Dacă până acum liderii UDMR au folost la astfel de inaugurări să folosească panglici în culorile drapelului Ungariei, împreună sau chiar fără o panglică în culorile drapelului României, de această dată președintele UDMR, asistat de primarii UDMR și alți lideri ai Uniunii au tăiat panglici în drapelul Ținutului secuiesc. Deși țara în care s-a făcut ceremonia este România,  o panglică în culorile drapelului României nu a fost folosită de către reprezentanții UDMR.

”De asemenea, la aceste ”festivități” de inaugurare a 17 km de drum județean unde s-au tăiat nu mai puțin de 5 panglici, au participat mai mulți tineri îmbrăcați în costume populare maghiare fără însă ca, în spiritul bunei înțelegi și a toleranței (cu care liderii UDMR defilează dar pe care nu dau doi bani!), la eveniment să fie prezenți și tineri înbrăcați în costume populare românești (pentru că, în ciuda dorinței UDMR, în zona mai trăiesc încă români!)”, scrie Dan Tănasă, pe blogul său.

Într-un articol apărut pe Mesagerul de Covasna, se scrie că reabilitarea a 17 km de drum județean este cea mai mare realizare a județului Covasna.

”Trebuie betonul, oţelul, dar asta nu este de ajuns dacă nu punem suflet în tot ceea ce facem. Trebuie să întărim acele poduri de suflet care ne duc de la un om la altul, de la o familie la alta, de la o comunitate la alta. Dacă aceste poduri interioare sunt durabile, atunci suntem în stare să facem noi drumuri, noi şcoli şi biserici, vom fi în stare să construim Ţinutul Secuiesc, Ardealul!”, a spus Kelemen Hunor în timpul discuției.

„Trebuie să ştim că noi, maghiarii, deşi în judeţul Covasna suntem majoritari, cu peste 70 % din totalul populaţiei, când ajungem la Bucureşti reprezentăm 7 %, în Parlament. Însă, în anii precedenţi am reuşit ca să găsim acei parteneri de coaliţie care să înţeleagă necesităţile noastre, iar cu eforturi comune am reuşit să recuperăm unele lucruri deoarece partenerii noştri de guveranare au înţeles că acestea sunt importante nu doar pentru maghiarii din zonă ci pentru toată comunitatea din acest judeţ. Acest drum şi aceste poduri pe care le-am inaugurat în cursul zilei de astăzi, deservesc interesele întregii ţării” a declarat deputatul Olosz Gergely, la festivitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel