€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707

Urmărește dezbaterea live

 

Incendiu puternic lângă București. Arde o fabrică de mase plastice / Update: Focul s-a extins și s-a emis mesaj Ro-Alert / foto

pompier-incendiu-unsplash_84383600 foto ilustrativ Unsplash
 

Un incendiu a izbucnit luni după-amiază în județul Giurgiu.

Update:

Incendiul de la Grădinari care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare de vegetaţie uscată s-a extins în curtea depozitului de mase plastice, unde ard deşeuri de mase plastice depozitate sub formă de baloţi, iar angajaţii s-au autoevacuat.

"Pe lângă suprafaţa considerabilă de teren afectată, incendiul se manifestă acum şi în curtea depozitului de mase plastice, angajaţii s-au autoevacuat. Misiunea prioritară este protecţia halei. La acest moment, pompierii acţionează cu 10 maşini de stingere şi o cisternă. De asemenea, la caz se deplasează şi autospeciala cu roboţi de la ISU BIF", a declarat luni, presei, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Reamintim faptul că în această după-amiază ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în localitatea Grădinari pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare de vegetaţie uscată.

Vântul a alimentat incendiul şi l-a direcţionat către o fabrică de reciclare a maselor plastice.

Pentru a opri propagarea incendiului şi a proteja proprietăţile, la faţa locului au fost direcţionate 10 autospeciale de stingere, patru de la ISU Giurgiu şi şase de la ISU Bucureşti-Ilfov.

Având în vedere cantitatea mare de fum degajată, a fost transmis şi un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Zorile, Grădinari, Buturugeni şi Ogrezeni.

Update:

Două incendii se manifestă, simultan, în judeţele Giurgiu şi Mehedinţi, unde pompierii intervin cu mai multe autospeciale în lupta cu focul, notează Agerpres.

"În judeţul Giurgiu, în localitatea Grădinari, flăcările au cuprins aproximativ 20 de hectare de vegetaţie uscată. Vântul puternic a alimentat incendiul şi l-a direcţionat către o fabrică de mase plastice. Pentru a opri propagarea incendiului, la faţa locului acţionează nouă autospeciale de stingere, patru de la ISU Giurgiu şi cinci de la ISU Bucureşti-Ilfov", informează Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Un alt incendiu se înregistrează şi în judeţul Mehedinţi, unde flăcările s-au extins la terenuri de pe raza localităţilor Vânjuleţ şi Burila Mică. Aici, echipajele intervin pentru a limita mai multe focare care ameninţă direct gospodării, un depozit de cereale şi o fermă.

Pentru protecţia cetăţenilor, în zona Burila Mică a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT.

"Intervenţia este extrem de dificilă, flăcările răspândindu-se rapid sub efectul vântului. În sprijin au fost trimise echipaje suplimentare din judeţele Dolj şi Gorj, iar efectivele ISU Mehedinţi au fost suplimentate cu personal aflat în ture libere", arată sursa citată.

Pe fondul codului roşu de caniculă şi al secetei accentuate, pompierii reamintesc, ferm, că arderea vegetaţiei uscate este interzisă, iar orice scânteie poate transforma un teren uscat într-un incendiu major ce ameninţă vieţi, locuinţe, culturi agricole şi fondul forestier.

"Lupta cu focul continuă pe mai multe fronturi, iar vigilenţa şi responsabilitatea fiecărui cetăţean pot face diferenţa între un incident izolat şi o tragedie de proporţii", precizează IGSU.

Update:

Au apărut primele imagini cu incendiul din Giurgiu, care afectează o fabrică de mase plastice.

Știrea inițială:

Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, în județul Giurgiu, iar focul a cuprins aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată, după care s-a extins la o fabrică de mase plastice.

„În județul Giurgiu, în localitatea Grădinari, flăcările au cuprins aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată. Vântul puternic a alimentat incendiul și l-a direcționat către o fabrică de mase plastice. Pentru a opri propagarea incendiului, la fața locului acționează nouă autospeciale de stingere, patru de la ISU Giurgiu și cinci de la ISU București-Ilfov“, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close