ÎCCJ explică de ce l-a condamnat pe Becali

becali
becali

În 20 mai se împlinește un an de la condamnarea lui Gigi Becali, dar și a lui Victor Babiuc și Dumitru Cioflină în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali și MApN. La aproape un an de la decizia considerată controversată, Înalta Curte a finalizat motivarea. Termenul legal de 30 de zile în care trebuiau publicate argumentele a fost, însă, mult depășit. Între timp, fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, și fostul secretar de stat în MApN și fost secretar al Marelui Stat Major, Dumitru Cioflină, au fost eliberați. 

În acest dosar, Gigi Becali a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată și calificată. Completul de 5 al judecătoarei Livia Stanciu a decis condamnarea celor trei cu trei la doi. Săndel Lucian Macavei și Rodica Cosma au format opinie separată în sensul achitării. La fond, cei trei au fost achitați, Completul de trei judecători considerând că rechizitoriul nu probează nicio acuzație, ci susținerile chiar ar fi în contradicție cu actele care rezultă din dosarul de urmărire penală. De aceeași părere au fost și Săndel Lucian Macavei și Rodica Cosma. Cei doi din urmă au stabilit, în concluziile separare, că niciun aspect evidențiat de DNA nu are susținere probatoare, scrie Lumea Justiției

VEZI și: Gigi Becali a părăsit vineri închisoarea

Magistrații au reținut și că oferta de schimb înaintată de Gigi Becali către MApN a fost făcută ulterior vânzării terenului de 700 mp către fiica fostului ministrul al Apărarii, Anca Babiuc, dar și că nu există "nicio dovadă a unei înțelegeri prealabile inițiale. Judecătorii rețin că nu există nicio dovadă a înțelegerii prealabile inițiale între cei trei inculpați și nici măcar a faptului că inculpatul Becali George, la momentul încheierii vânzării, intenționa să facă aceasta ofertă (nici nu era proprietarul terenului din Ștefănești). Pe de altă parte, nici suprafața terenului și nici valoarea modestă a acestuia, nu înclină spre varianta acuzării – primirea unui teren de 700 de mp, în câmp, lispit de utilități, în valoare, conform expertizei, de 3.483, în scopul aprobării unui schimb de peste 20 ha". Cei doi judecători mai rețin că infracțiunile de luare de mită și complicitate la luare de mită nu au fost certificate. Ei mai constată că nu au fost administrate probe sigure, iar instanța nu poate să-și bazeze o hotărâre pe probabilitate. Astfel, în opinie minoritară, Macavei și Cosma decid "respingerea ca nefondat a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA și menținerea sentinței pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca fiind legală și temeinică", adică decid achitarea. 

Nu de aceeași părere a fost Înalta Curte, care a constatat: 

"Ca si argumente in sustinerea vinovatiei inculpatilor se aduc o serie de imprejurari legate de modul in care a fost incheiat contractul de vanzare cumparare. Astfel, se arata ca, la data semnarii contractului de vanzare cumparare, incupatul Becali George nu incheiase cu Ministerul Apararii Natrionale contractul de schimb in forma autentica, astfel ca acesta nu era proprietarul terenului, ca obiectul contractului nu este indentifcat sau identificabil, pretul nu a fost negociat si modalitatea in care cererea si oferta s-au intalnit nu s-a putut stabilit, toate acestea in conditiile incare inculpatii Babiuc Ioana Cristina Anca si Becali George nu se cunosteau iar oferta de vanzare nu era una publica, coroborat cu faptul ca, de la data incheierii contractului si pana in prezent, inculpata nu si-a exercitat dreptul de proprietate – nu a formulat cerere de deschidere rol, nu a deschis carte funciara, nu si-a delimitat proprietatea.
Analizand probatoriul administrat Inalta Curte a constatat ca, ceea ce s-a demonstrat cu certitudine in cauza este doar faptul ca, la data de 07.07.1998, inculpata Babiuc Ioana Cristina Anca a cumparat o suprafata de 700 mp de la inculpatul Becali George.
Astfel, se arata faptul ca la baza incheierii contractului de vanzare cumparare a stat procesul verbal de punere in posesie nr.3319 din 11 decembrie 1996, astfel ca inculpatul nu era proprietarul terenului, iar procesul verbal de schimb nu era insusit de reprezentantul Ministerului Apararii Nationale ca acest proces verbal fusese transcris abuziv, iar incheierea de legalizare a fost data cu incalcarea dispozitiilor legale, reluandu-se practic acuzatiile aduse inculpatului Becali George.
Inalta Curte constata insa ca, si in ipoteza in care toate aceste sustineri ar fi reale, aspectele invocate nu ii pot fi imputate inculpatei si nu puteau fi cunoscut in niciun fel de catre aceasta. Inculpata Babiuc Ioana Cristina Anca s-a prezentat la notar, care avea obligatia sa verifice actele de proprietate ale vanzatorului si sa refuze incheiera contractului de vanzare cumparare in conditiile in care constata ca titltul acestuia de proprietate nu este valabil.
In conditiile in care chiar notarul era in eroare cu privire la forma contractului de schimb, iar dispozitiile legale incidente nu stabileau cu suficienta precizie forma pe care trebuia sa o imbrace schimbul (...) nu i se poate reprosa inculpatei, care nu are cunostinte juridice, ca a acceptat sa cumpere terenul in aceste imprejurari". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel