Urmărește emisiunea live


Hunter Biden, fiul președintelui SUA, implicat într-un nou scandal / VIDEO

Hunter Biden, fiul președintelui SUA, implicat într-un nou scandal / Sursă foto: Pixbay
Hunter Biden, fiul președintelui SUA, implicat într-un nou scandal / Sursă foto: Pixbay

Hunter Biden este implicat într-un nou scandal, după o înregistrare în care apare alături de o prostituată.

Fiul președintelui american Joe Biden, Hunter, este în mijlocul unui nou scandal de proporții. O înregistrare video în care el apare alături de o prostituată într-o cameră de hotel, ambii goi, și povestește cum un laptop de-al său în care acesta păstra informații confidențiale i-a fost furat a apărut pe internet. Acesta mărturisește că s-a distrat timp de câteva săptămâni în Las Vegas alături de traficanți de droguri și o rusoaică. El spune că aceștia aveau acces liber la computerul său.

"Cred că el mi-a furat laptopul. Cei trei tipi, ei erau ca un grup. Traficantul de droguri și băieții lui, i-am dus peste tot. Și ei știu că eu câștig foarte mulți bani", a spus fiul lui Joe Biden.

Hunter Biden a mărturisit că se teme să nu fie șantajat și că i se vor cere foarte mulți bani pentru a nu fi publicat conținutul laptopului.

"-Aveam foarte multe chestii în laptopul meu, pur și simplu lăsam camera video pornită.

-Ce era în computer?

-Clipuri video în care făceam sex nebun, înțelegi?", a declarat fiul lui Joe Biden.

Fiul președintelui SUA mărturisește că laptopul i-ar fi fost furat în timp ce el își pierduse cunoștința într-un jacuzzi din camera de hotel.

"La început, ei nu știau dacă sunt mort sau viu. Au verificat dacă respiram. Când, în sfârșit, am început să respir, pentru că inițial nu respiram, stăteam cu fața în apa bazinului de nu știu cât timp", a menţionat Hunter Biden.

El nu a concretizat de ce și-a pierdut cunoștința, dar anterior a recunoscut că a fost dependent de droguri și alcool. Presa americană scrie că filmulețul ar fi fost înregistrat de Hunter Biden în 2019 și era păstrat pe un alt laptop, pe care l-a dus ulterior la reparație. Informația a fost păstrată de persoana care s-a ocupat de reabilitarea computerului și ulterior a fost confiscată de serviciile secrete americane. Nu se cunoaște cum a ajuns pe internet. Anterior, Hunter Biden a fost vizat într-o anchetă federală pentru evaziune fiscală și spălare de bani, potrivit Publika.

Hunter Biden: Probabil am fumat mai multă brânză parmezan decât oricine

Hunter Biden, fiul preşedintelui SUA, Joe Biden, a recunoscut că a fumat parmezan, crezând că este cocaină. Acesta a făcut mai multe dezvăluiri despre una dintre cele mai negre perioade ale vieţii sale în cadrul unui interviu. 

"Am petrecut foarte mult timp mergând de-a buşilea, căutând pe podea orice ar fi putut fi fumat sau orice semăna măcar un pic cu cocaina. Probabil am fumat mai multă brânză parmezan decât oricine", a spus, răzând, Hunter Biden, într-un interviu cu Tracy Smith la CBS, conform The Independent. 

Fiul preşedintelui îşi promovează cartea de memorii numită "Beautiful Things". Acesta a vorbit şi despre intervenţia pe care a avut-o tatăl său în problema sa cu drogurile. "Tata mi-a zis că nu sunt bine. Mi-a spus să caut ajutor pentru dependenţa mea", a mai spus Hunter (citește AICI). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel