Constantin Roibu, fostul director al Oltchim, a declarat, vineri seara, la România TV, că, după câştigarea licitaţiei pentru privatizarea Oltchim, Dan Diaconescu i-a propus să se întoarcă în combinat.
"Mă aşteptam să apară probleme deoarece caietul de sarcini consider că nu a fost suficient de clar. În caietul de sarcini trebuia să se specifice de la început şi existenţa banilor, a declarat fostul director al Oltchim la RTV.
Până în anul 2006 inclusiv acest combinat a realizat profit. Au fost trei ani în care a mers în pierdere din cauza lipsei de materie primă. Am operat o diminuare a capitalului social, de 8 milioane.
Întrebat dacă i-a oferit consultanţă lui Dan Diaconescu, Roibu a răspuns: "Nu i-am dat niciun fel de consultanţă. Am avut o discuţie, după ce a fost declarat câştigător, dacă vreau să mă întorc în combinat în situaţia în care preia combinatul. În situaţia în care se funcţionează integrat cu petrochimia, mă întorc. Dar nu mă întorc să mă chinui ca în ultimii ani şi să produci pierderi"
"Nu există nicio legătură între mine şi Dan Diaconescu", a spus, destul de iritat, Constantin Roibu, deranjat de răspândirea zvonului că el ar fi fost cel care l-a adus pe proprietarul OTV la Oltchim. "Nu eu l-am adus pe Dan Diaconescu la Oltchim. Faptul că am vorbit cu dânsul la Oltchim nu înseamnă că eu l-am adus. Vorbea frumos despre mine pentru că încerca să mă convingă să mă întorc dacă va fi proprietar. Până la urmă a spus că aduce management străin la Otlchim".
"Discuţia a fost că dacă mă întorc, mă întorc cu oamenii cu care am lucrat. Sunt în jur de 18 până la 20 de oameni, de diverse specialităţi. Şi aici vorbesc şi de directorii pe parte de petrochimie de la Piteşti. Oamenii nu sunt condiţionaţi de mine. Faptul că au rămas pe posturi în Oltchim vorbeşte de la sine. Eu nu i-am condiţionat pe ei, nici ei pe mine".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu