€ 5.0890
|
$ 4.3140
|
Curs valutar: € 5.0890
|
$ 4.3140
 

Covrigi cu scorțișoară, rețeta simplă a lui chef Sorin Bontea: Cine îi poate refuza?
Autor: Giorgi Ichim

covrigi-scortisoara-sorin-bontea covrigi scortisoara - Foto: Freepik @eyeem
 

Chef Sorin Bontea a dezvăluit rețeta sa de covrigi cu scorțișoară. "Este o combinație între cozonac și rulouri cu scorțișoară".

Celebrul chef Sorin Bontea, jurat la Masterchef, a spus pas cu pas cu face rețeta de covrigi cu scorțișoară și a mărturisit că rețeta este foarte simplă, rapidă și pe lângă faptul că sunt foarte buni la final, covrigii lasă și un miros delicios în toată casa.

Covrigi cu scorțișoară - ingrediente:

  • 375 g făină
  • 40 ml ulei
  • 240 ml lapte
  • 7 g drojdie
  • scorțișoară
  • 100 g zahăr
  • 30 g unt

Covrigi cu scorțișoară - mod de preparare:

"Mie mi-a plăcut mereu să miroasă a scorțișoară în casă, așa că cine poate refuza un covrig cu scorțișoară? Eu unul nu. Nu este foarte complicat.

Primul lucru este să punem laptele călduț, drojdia uscată și zahărul, care ajută drojdia să se activeze. Nu amestec foarte mult și lăsăm 5-7 minute, să se activeze drojdia, după care pun și restul ingredientelor. 

Drojdia s-a activat și o să pun făina, sarea și uleiul și amestec iar, până omogenizez bine. Pun puțin de ulei într-un bol, după care transfer aluatul, care este puțin moale. Îi pun folie de plastic și îl las să crească 60 de minute, la temperatura camerei, să crească natural.

Aluatul a crescut, și-a dublat volumul, nu mai pun făină, doar ulei, ca să fiu sigur că nu se lipește iar apoi îl aranjez cu mâna, e moale și se lucrează foarte ușor cu el. O să fac un dreptunghi, pun unt, care trebuie să fie moale, zahăr mare și scorțișoară. Îl împachetăm iar într-un dreptunghi și îl împart în șase. Aplatizez fiecare bucată la capete și o răsucesc. L-am lipit și îl pun în tavă.

Am format covrigii, pun plastic și îi mai las să crească câteva minute. Dacă vi se pare că nu au crescut, puteți să îi mai lăsați 5-10 minute, nu se întâmplă absolut nimic.

O să-i ung cu gălbenuș de ou, pentru a luci frumos, presar zahăr și îi introduc la 200 de g în cuptor, timp de 20 de minute. Cuptorul trebuie să fie preîncălzit.

Doamne, cum miroase. Este o combinație între cozonac și rulouri cu scorțișoară. Sunt buni, perfect de servit”, a spus chef Sorin Bontea pe rețelele de socializare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close