Cooperare periculoasă: China ar ajuta Rusia să lovească mai precis în Ucraina.
China ar furniza Rusiei informaţii menite să ajute Moscova să lanseze atacuri cu rachete mai precise asupra teritoriului ucrainean, a declarat sâmbătă un oficial din domeniul serviciilor de informaţii, citat de Reuters, transmite Agerpres.
Potrivit lui Oleg Alexandrov, reprezentant al Agenţiei de informaţii externe a Ucrainei, Beijingul ar transmite date din satelit despre ţinte aflate în Ucraina, inclusiv unele care implică investiţii străine.
„Există dovezi ale unei cooperări avansate între Rusia şi China în desfăşurarea de misiuni de recunoaştere prin satelit deasupra Ucrainei, în scopul identificării şi analizării unor noi obiective strategice pentru atacuri”, a declarat Alexandrov pentru agenţia de presă Ukrinform.
„Am constatat în ultimele luni că unele dintre aceste ţinte aparţin unor investitori străini”, a adăugat el.
Declaraţiile oficialului vin în contextul în care, în luna august, un atac rusesc cu rachetă a lovit o fabrică de aparate electrocasnice din regiunea Zakarpattia, deţinută de o companie americană, rănind 15 persoane, potrivit preşedintelui Volodimir Zelenski şi autorităţilor locale.
Liderul ucrainean a afirmat anterior, în aprilie, că China ar furniza Rusiei armament şi praf de puşcă şi că Beijingul ar produce arme chiar pe teritoriul rus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News