Ce spune Vasilescu despre o posibilă candidatură a lui Isărescu la prezidențiale

vasilescu_digi24
vasilescu_digi24

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a vorbit, vineri seara în cadrul emisiunii "Imparțial", despre ce cale ar trebui să urmeze Mugur Isărescu, în 2014, în contextul în care se vehiculează diverse scenarii, potrivit cărora șeful BNR ar putea deveni un candidat la alegerile prezidențiale de anul viitor.

"Candidatura guvernatorului la președinție este o problemă de voință personală. Guvernatorul nu și-a propus să candideze la Președinție. Chestiunea candidaturii e o problemă serioasă, trebuie să te gândești, să te pregătești, nu merge să te prezinți individual. O candidatură la Președinție fără un partid puternic în spate nu are succes. Pe de altă parte însă, în opinia mea, e foarte limpede că în acești ani în care guvernatorul a făcut dovada limpede că, deși România a mers pe valurile crizei, am trecut prin vremuri foarte grele, stabilitatea financiară a fost asigurată în toate momentele. De aici încolo, în condițiile în care trebuie să trecem de valurile crizei, poate în 2015 să vedem că se naște un nou ciclu economic, care va trebui să vină cu o fază de avânt în creșterea economică în toate domeniile, este nevoie de o bază foarte solidă, care nu poate fi decât stabilitatea financiară a țării. Mugur Isărescu ar trebui să mai aibă un mandat la BNR. Este singurul lucru bun care se poate face la această oră pentru viitorul țării. După ce și-a arătat pe deplin capacitatea de a rezolva lucrurile pe o anumită scenă, de ce să își schimbe scena?", a declarat Adrian Vasilescu.

De ce a candidat Isărescu în 2000 la Președinție 

Întrebat despre candidatura din 2000, consilierul guvernatorului BNR a dezvăluit și motivele deciziei luate atunci de către Mugur Isărescu.

“În 2000, când a candidat, a fost un exercițiu. A acceptat, nu pentru că au fost presiunile, ci pentru că, în acel timp, erau trei obiective pe care și le-a stabilit pentru un an de zile, cât a stat în fruntea Guvernului: creșterea economică, să transforme inflația în dezinflație, iar România să bată palma cu Uniunea Europeană pentru 2007. Atunci când a plecat de la Guvern, în decembrie 2000, a lăsat aceste trei obiective ‘la cheie’. Programul pe care l-a făcut atunci Mugur Isărescu, de dezvoltare medie a României,  a mers mai departe cu două Guverne: Năstase și Tăriceanu, până când România a aderat la UE”, a mai spus Adrian Vasilescu.

De asemenea, Vasilescu a precizat și că “În octombrie 2014 sunt alegeri pentru consiliul de administrație al BNR, înaintea prezidențialelor din noiembrie”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel