Bustul lui Octavian Goga, politician acuzat de antisemitism, dezvelit de primarul Chirica. Institutul Elie Wiesel, reacție fermă

Sursa foto: Facebook Mihai Chirica
Sursa foto: Facebook Mihai Chirica

Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, a dezvelit, ieri, un bust al lui Octavian Goga, politician acuzat de antisemitism. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România, Elie Wiesel, a reacționat.

”Octavian Goga este cunoscut și promovat în cultura și spațiul public din România, ca unul dintre poeții ce aparțin culturii naționale. Cu părere de rău trebuie să consemnăm că nici astăzi, la 30 de ani de la Revoluția democratică din 1989, cultura civică nu și l-a asumat pe Octavian Goga de o manieră critică în ceea ce privește activitatea sa politică. Octavian Goga a fost un om politic și demnitar al Statului Român (prim-ministru), care a promovat o politică profascistă, în care antisemitismul s-a aflat la loc de cinste. În calitate de prim-ministru a promovat în 1938, Legea prin care o treime din populația evreiască avea să-și piardă cetățenia și deci protecția din partea statului. Prin urmare, credem că administrația locală a Municipiului Iași, trebuie să facă un gest minimal în memoria victimelor Pogromului din 1941 și să menționeze profilul politic al lui Octavian Goga", a transmis Institutul Elie Wiesel într-o reacție pentru g4media.ro.

"Octavian Goga a fost un antisemit virulent"

"Octavian Goga a fost un antisemit virulent, are o lungă istorie de personaj politic înveninat de ură, xenofobie, a fost un prohitlerist notoriu, un stâlp al politicilor antisemite, parte a Holocaustului. A condus și a fondat partide care aveau ca principală temă antisemitismul și eliminarea evreilor. Ca premier, Goga a implementat pachetul de legi antisemite de la Nurenberg, care a retras protecția statului pentru aproximativ un sfert de milion de evrei lăsându-i pradă persecuțiilor și exterminării”, a declarat deputatul Alexandru Muraru, reprezentantul Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, pentru sursa citată.

”Imediat după ce am aflat despre evenimentul de amplasare a bustului, am luat legătura cu autoritățile și am avertizat cu privire la biografia personajului și implicațiile care decurg de aici. Am primit asigurări ca oamenii au fost de bună credință și, neștiind despre această parte a biografiei lui Goga – în toată educația școlară din vremea comunismului și de după nu se vorbește despre activitatea politică nocivă a lui Goga – au dorit să elogieze un cărturar. Am primit asigurări că problema se va rezolva – fie bustul va fi îndepărtat, fie va fi menționată vizibil și foarte amănunțit activitatea antisemită și persecutorie a lui Goga în calitate de premier”, a mai spus Andrei Muraru. 

Ce a declarat primarul Chirica

”Din păcate unii oameni de cultură cu care se mândrește națiunea romană nu au fost oameni politici care să merite respectul nostru. La aniversarea celor 140 de ani de la naștere, noi am omagiat un poet național, recunoscut de critica lui George Călinescu, studiat în școala românească de astăzi și nu ar trebui să-l legăm de cariera lui politică pentru că doar în acest mod vom prolifera ceea ce e rău din viața lui.

Extremismul se naște ca reacție la alte reacții extreme, de aceea nu voi aminti despre: Eminescu, Iorga, Sadoveanu, Vasile Conta, Cioran, Eliade, etc. pentru că ei sunt valoroși prin opera lor culturală. Din păcate, asistăm astăzi la o falsă și greșită abordare care nu va face decât să prolifereze extremismul spre beneficiul celor care deja se pronunță astfel în spațiul public.

Sunt și voi rămâne un prieten al evreilor de pretutindeni și de-altfel la inaugurare am fost cu dl Adi Cristi, poetul de origine evreiască, bun prieten al meu și cu care am omagiat omul de cultură și doar atât. În țară sunt busturi în toate orașele mari și, de asemenea, străzi, școli etc.” a spus primarul din Iași. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy