Bercea Mondialul, finul lui Mircea Băsescu, și-a înjunghiat nepotul

Sandu Anghel
Sandu Anghel

Poliţia şi reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt îl caută pe Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, pentru a-l audia într-un dosar de tentativă de omor calificat după ce, în cursul nopţii de joi spre vineri, Bercea l-a lovit cu un cuţit de mai multe ori pe unul dintre nepoţii săi, băiatul fratelui său Amar, din Drăgăneşti Olt.

Procurorul de caz, Eugen Iacobescu, a declarat , că Sandu Anghel este dat în urmărire generală şi, când va fi găsit, va fi audiat în dosarul în care se fac cercetări pentru tentativă de omor calificat, transmite Agerpres.

În cursul nopţii de joi spre vineri, poliţia a fost sesizată că un adolescent de 17 ani din Drăgăneşti Olt a fost rănit în zona spatelui cu un cuţit şi se află într-un parc din Drăgăneşti. Victima este nepotul lui Sandu Anghel şi a spus că a fost lovit cu cuţitul în spate de mai multe ori de unchiul său, în timp ce se afla într-un bar, unde juca biliard. Tânărul rănit a fost dus la spitalul de urgenţă Craiova.

Conflictele în familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au început în vara anului trecut, în urma unor neînţelegeri privind achiziţionarea unui imobil.

Potrivit şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Ion Voicu, "evenimentele din ultima vreme în care este implicat Sandu Anghel sunt generate de o stare conflictuală intrafamilială, discordia pornind de la cumpărarea unei case pe care fraţii lui ar fi vrut să o achiziţioneze de la o persoană plecată în străinătate. Sandu Anghel a vrut şi el aceeaşi casă pentru care a oferit un preţ mai mare decât fraţii săi. În acest conflict intrafamilial este implicat nu numai Bercea Mondial, cei doi fraţi şi sora sa, ci şi copii lor, fiecare având câte cinci-şase copii şi, unde se întâlnesc se lovesc, se ameninţă", a explicat Ion Voicu frecventele intervenţii ale poliţiştilor în conflicte în care e implicat şi Bercea Mondial.

Ultimul conflict între membrii familiei lui Bercea Mondial s-a petrecut în noiembrie, când autoturismul lui Sandu Anghel a fost lovit de o maşină condusă de un nepot al său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel