Bărbat zidit într-o construcţie dezafectată

Un om al străzii a fost zidit, marţi seară, alături de opt câini, de către o echipă de muncitori care au turnat o placă de beton peste un grup sanitar dezafectat, fără să ştie de existenţa bărbatului care îşi amenajase acolo un adăpost.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" al judeţului Constanţa, o echipă de muncitori a turnat, marţi, o placă de beton pentru a astupa intrarea într-un grup sanitar dezafectat, aflat pe strada Traian, în zona peninsulară a Constanţei, fără a verifica dacă în interior se află cineva, informează Mediafax. Ulterior, după plecarea muncitorilor, un taximetrist a auzit zgomote din zona respectivă şi a alertat autorităţile prin Serviciul 112. La faţa locului a ajuns un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul Oraş, iar după aproximativ o jumătate de oră, timp în care au săpat în cimentul care nu apucase să se întărească, pompierii militari au reuşit să-l scoată pe bărbatul blocat în interior, alătui de opt câini.

Bărbatul, Gheorghe Aniţă, de 41 de ani, nu era rănit, dar a fost transportat la spital, unde a fost ţinut timp de câteva ore sub supraveghere medicală. Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă pentru a stabili cine se face cineva vinovat de producerea incidentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel