Avocatul firmei de la care fanii greci ai PAOK Salonic au închiriat microbuzul cu care se deplasau spre Franţa a făcut clarificări după mărturia unui supraviețuitor privind funcţia "lane assist".
Avocatul firmei a afirmat că microbuzul respectiv nu avea funcţia "lane assist" sau sistemul asistență în bandă. Declarațiile vin în contextul în care unul dintre supravieţuitorii accidentului ar fi spus că funcţia "lane assist" ar fi blocat volanul mașinii, ca urmare a unei defecţiuni tehnice, notează CNN Grecia.
Avocatul companiei de închirieri auto din Edessa a susținut că eventuala mărturie cu privire la o problemă a sistemului lane assist nu poate fi adevărată, deoarece microbuzul respectiv nu avea această dotare.
El a mai afirmat că vehiculul a fost fabricat în anul 2017, într-o perioadă în care asistența la menținerea benzii de rulare nu era un echipament obligatoriu pentru vehiculele noi din Uniunea Europeană.
Un suporter PAOK Salonic, rănit în accidentul teribil din România de marți, a făcut primele mărturii despre cauza tragediei în care au murit șapte oameni.
”Volanul s-a blocat în timpul depășirii din cauza lane assistant”, i-ar fi zis unul dintre supraviețuitori medicului.
De menționat este că o nouă ipoteză privind cauza accidentului a fost descoperită după ce anchetatorii au găsit substanțe suspecte la locul accidentului din Timiș. Vezi detalii aici!
Vezi și - Starea celor trei suporteri PAOK Salonic, supraviețuitori ai tragicului accident din Timiș
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News