Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul afaceristului Said Baaklini faţă de măsura arestării preventive, acesta fiind pus în libertate,împreună cu contabila acestuia. Libanezul este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani de aproximativ 22,5 milioane de euro.
Procurorii DIICOT l-au reţinut pe libanezul Said Baaklini şi au cerut, pe 19 aprilie, Tribunalului Bucureşti arestarea lui preventivă pentru 29 de zile, în dosarul în care acesta este acuzat că a condus o grupare infracţională care ar fi produs o evaziune fiscală de 22,5 milioane de euro.
Said Baaklini a fost audiat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în urma percheziţiilor care au avut loc pe 18 aprilie, la locuinţele şi la firmele membrilor grupării infracţionale conduse de acesta. În acelaşi dosar a fost reţinută şi contabila lui Baaklini, procurorii propunând instanţei şi arestarea ei preventivă, au precizat surse judiciare.
Potrivit anchetatorilor, gruparea intracţională constituită din şapte persoane, cetăţeni români, libanezi şi italieni, condusă de Said Baaklini (50 de ani), este suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul produs fiind estimat la aproximativ 22,5 milioane de euro, reprezentând impozit pe profit şi TVA.
Said Baaklini este acuzat că ar fi folosit, direct sau prin persoane interpuse, mai multe firme din România, Bulgaria, Liban şi Panama, prin intermediul cărora ar fi creat circuite financiare fictive, făcând operaţiuni comerciale nereale, respectiv livrări intracomunitare, achiziţii şi revânzări de imobile sau alte bunuri, în principal motoare electrice, fără plata obligaţiilor către bugetul de stat.
Într-un alt dosar, în februarie 2011, procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Said Baaklini, asociat şi administrator la SC Libarom Agri SRL, pentru că ar fi cerut restituiri ilegale de TVA de 60 de milioane euro, după ce UCM Reşiţa i-a vândut patru motoare nefuncţionale, aflate pe stoc de peste 20 de ani, la un preţ de 50 de ori mai mare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu