Turcia în zodia sancțiunilor SUA. Erdogan l-a înfruntat pe Trump fără să-i fie frică de președintele american

Comunitatea internațională s-a obișnuit ca atunci când SUA nu reușesc să își impună punctul de vedere, acestea să ordone sancțiuni economice și financiare împotriva celui sau celor care se opun. În ultima perioadă a administrației Trump, acest model de politică a forței brute și deseori ineficiente a fost aplicat succesiv împotriva mai multor state. 

Rusia a devenit deja atât de obișnuită cu sancțiunile economice și politice că nu le mai bagă în seamă. Proiectele energetice ale UE au fost de atâtea ori sancționate și/sau aflate sub amenințarea de dimineață a tweeterului trumpian încât Parlamentul European a fost obligat să voteze legi speciale care să blocheze neutralizeze aplicarea sancțiunilor americane. China este și ea permanent pe lista sancțiunilor. Dacă nu o sancționează la micul dejun un Trump nervos pe marmura aleasă de prima doamnă la reședința de golf, sigur o sancționează unul dintre sicofanții trumpismului multilateral dezvoltat, cum ar fi Pompeo sau vreun membru al statului subteran american care l-a făcut pe Trump președinte în anul 2016.

Sancțiunile americane asupra Turciei, cauzate de  achiziționarea sistemului rusesc de apărare antirachetă S-400 erau de mult așteptate. Astfel că, la final de mandat și iritat că nimeni din SUA sau din comunitatea internațională nu dă crezare acuzațiilor sale fanteziste cu privire la fraudarea alegerilor prezidențiale americane, Trump a ordonat o serie de sancțiuni la adresa guvernului de la Ankara. Statele Unite au aplicat sancțiuni împotriva instituției președinției Turcei, împotriva leaderilor turci din cadrul industriilor de apărare și la adresa mai multor oficiali de rang înalt pentru rolul jucat de către aceștia în achiziționarea sistemului S-400.

Donald Trump anunțase de doi ani de zile, după ce îi scrisese un mesaj insultător președintelui turc, că va ordona sancțiuni economice, pentru că Turcia nu a cumpărat din SUA, un sistem de apărare antirachetă, de trei ori mai scump și perfect inutil din punct de vedere al strategiei de apărare turce.  La suprafață, aceste sancțiuni par a fi destul de limitate în obiectivele alese și în impactul pe care acestea îl pot avea asupra economiei turcești. În cadrul mecanismului de sancțiuni CAATSA, guvernului SUA i se oferă o listă de douăsprezece opțiuni pentru aplicarea acestora și prin care se interzic tranzacțiile oricărui stat suveran cu sectorul rus de apărare. Astfel că opțiunile alese împotriva Ankarei se referă la interdicții de a acorda licențe și autorizații specifice de export din SUA pentru orice bunuri sau tehnologie care i-au fost transferate și desigur mult clamatele refuzuri de acces la împrumuturi sau credite provenite din  Statele Unite și instituțiile financiare internaționale.

 

Erdogan l-a înfruntat pe Trump

 

Ca atare, într-o analiză tocmai publicată, grupul de reflecție RAND Corporation din SUA, a spus că sancțiunile impuse Turciei sunt importante, dar pedeapsa semnificativă din punctul lor de vedere a venit deja. „A fi eliminat din programul F-35 (avion de luptă invizibil) va avea implicații și acest lucru s-a întâmplat înainte de aplicarea sancțiunilor CAATSA”. Unele dintre măsurile CAATSA impuse, arată analiza Rand, au fost mai puțin importante, dar luate împreună cu eliminarea din programul F-35, au atins un punct important și egal între simbolism și acțiune punitivă. Pe Trump nu inteligența diplomatică l-a împins la sancțiuni, ci doar a dorit să pedepsească un leader străin pentru curajul acestuia de a îl înfrunta. Doar că mulți din spatele lui au realizat că nu este bine totuși să iriți prea mult pe raisul din Ankara. Acesta poate replica masiv în zonele trădate de către administrația Trump, cum ar fi Siria, Irak sau mai aproape, Armenia, iar SUA, deja pierzând mult din aura lor de apărători ai celor săraci, pot pierde chiar până și respectul minimal de care se bucură automat o putere globală. Căci este clar că lui Erdogan nu îi este frică de Trump sau de SUA.

Aceste sancțiuni riscă să submineze planurile Turciei de a deveni autosuficientă în ceea ce privește producția de apărare, lucru pe care președintele Recep Erdoğan spera anterior să îl realizeze până în 2023. Washington a interzis Turciei și accesul la F-35 și tehnologia sa extrem de avansată după ce Ankara planificase să cumpere 100 de astfel de avioane, contract prin care companiile turcești ar fi trebuit să câștige 12 miliarde de dolari numai din servicii de mentenanță și service de înaltă tehnologie.

Desigur că aceste sancțiuni vor implica aspecte financiare care vor fi extrem de supărătoare pentru guvernul de la Ankara, dar și aspecte legate de modul în care sunt puse în aplicare care pot întârzia dezvoltarea industrial a Turciei. Efect care va produce nu numai iritare în Turcia dar va produce mutări de atitudine și opțiuni turce în raport cu SUA. Turcia a respins sancțiunile SUA ca fiind o decizie nedreaptă și a promis că va răspunde, simetric, acestor măsuri. Cu toate acestea, au existat unele semne că oficialii din Ankara, care s-au pregătit de peste un an pentru ziua în care sancțiunile vor lovit. Aceștia au sugerat că efectul asupra relațiilor diplomatice bilaterale ar fi unul limitat. Fiind membru al NATO, Turcia face parte dintr-un sistem coerent și bine stabilit de colaborare militară și tehnologică cu SUA, relalțiile dintre cele două țări fiind extinse și tradiționale deja în multe alte domenii. Deși Trump folosește sancțiunile doar ca un par pentru grămada de oale, Erdogan cunoaște la perfecție jocul diplomatic și cel internațional pentru a nu fi prea îngrijorat cu privire la aceste sancțiuni, venite parcă dintr-o supărare de copil prost crescut, mai degrabă decât calcul politic inteligent.

Opinia publică turcă, extrem de sensibilă la orice mișcare americană, mai ales după eșecul ultimei lovituri de stat de acum câțiva ani, vede aceste sancțiuni foarte diferit. Să nu uităm că cel acuzat de către Erdogan ca fiind sponsorul ideologic al loviturii de stat, Fetullah Gulen, se află în exil în SUA, iar guvernul american a refuzat să asculte argumentele luI Erdogan cu privire la necesitatea expulzării lui spre Turcia, unde trebuie să îi fie prezentate acuzații care oricând pot să îi aducă condamnarea la moarte. De aceea, SUA riscă un eșec de proporții din punct de vedere al imaginii publice, prin anunțarea acestor sancțiuni, turcii fiind siguri că lipsa de respect a lui Trump față de țara lor, de mai multe ori exprimată public, nu este decât paravanul unei politici americane generalizate de spoliere economică a Turciei. 

 

Problemă și pentru Biden

 

Problema sancțiunilor trumpiene reprezinta și pentru viitorul președinte american Biden un spin în plus, implantat de către un Trump răzbunător și revanșard, fără respect față de cel în fața căruia a pierdut alegerile din 2020. Deși dur cu Turcia în declarațiile sale din timpul campaniei electorale, Biden are un interes major de a menține relații măcar și de lucru cu Ankara, dacă nu unele mai calde. Dosarele internaționale, începând cu cel iranian, cel mediteraneean sau cel care se dezvoltă rapid în Marea Neagră vor impune un necesar de dialog mult mai alert, mai amplu și mai de substanță între cei doi președinți. Ca atare sancțiunile americane devin obstacol major, mai ales dacă Erdogan, așa cum profilerii îl cunosc, se va folosii de ele pentru a ridica miza deschiderii unui dialog dintre Washington și Ankara. Sancțiunile lui Trump oricum nu îi ușurează munca lui Biden, iar Erdogan va exploata acest moment inabil ales, pentru a reduce cât mai mult presiunea pe care viitoarea administrație Biden ar fi vrut să o aplice la adresa Turciei pentru a obține o mai ușoară colaborare în interiorul și în exteriorul NATO.

Pentru experții de securitate însă, întrebarea care se pune este una foarte complexă. Până la ameliorarea relațiilor turco-americane (probabil prin suspendarea de către Biden, dacă nu direct anularea sancțiunilor), Ankara se confruntă cu ecuația dezvoltării sectorului său militar, mai ales cel de înarmare. O ecuație care va fi complicat pentru Turcia să o îndeplinească singură. Doi factori specifici vor fi deosebit de problematici dacă Turcia alege să acționeze singură: lipsa furnizorilor alternativi de echipament militar și impactul costurilor pe care o industrie militară independentă le poate avea asupra economiei civile.

Ambele opțiuni vor pune o presiune crescândă asupra economiei Turciei, fragilizată deja de criza pandemică și de expansiunea cheltuielilor militare datorită diverselor conflicte regionale în care Ankara este implicată. Pentru specialiști, achiziționarea S-400 a fost definită ca un act de frustrare al lui Erdogan în legătură cu refuzul SUA de a furniza sistemului de apărare antirachetă Patriot, tehnologia necesară punerii în funcțiune fiind deja transferată altor membrii ai NATO. Erdogan a considerat că SUA, atat administrația Obama cât și administrația Trump tratează Turcia, prin acest refuz, cu dispreț și aroganță. În paralel și în mod ironic, surse serioase militare de la Kremlin arată că și Moscova a fost reticientă să furnizeze tehnologia S-400 ca parte a unei tranzacții de 2,5 miliarde de dolari. Moscova nu avea încredere că tehnologia sa nu va fi furatăa, tocmai datorită faptului că Turcia este membru al NATO. Tocmai acest tratament, venit de la Washington și Moscova, a provocat reacția turcă, Erdogan optând pentru o încleștare cu SUA, mai ales că politicile sale regionale implicau mult mai  mult negocierea directă cu Moscova, decât cu cea de la Washington.

Potrivit experților în materie, sistemele și contractele de tehnologie militară occidentală pot depăși, în unele cazuri, costurile celor rusești, dar includ alte avantaje, cum ar fi liniile de întreținere mai ușoare, care reduc costurile în timp. Decizia Ankarei de a căuta noi parteneri, precum Rusia sau China a provocat o creștere a costurilor pentru economia turcă, dar neo-otomanismul lui Erdogan a obligat la asemenea opțiune. Desigur că aceasta subtilitate culturală a scăpat lui Trump și războinicului său secretar de stat Pompeo, provocând o tensiune inutilă și absolut gratuită atât în interiorul NATO cât și în relațiile regionale pe care Ankara dorește să le redefinească potrivit noului statut de putere pe care și-l asumă.

Pe termen scurt, Turcia se va confrunta cu probleme încercând să-și dezvolte producția militară indigenă, deoarece acest proces necesită timp și cere multă expertiză. Este clar că acest lucru va fi realizat, dar întrebarea finală rămâne dimensiunea costurilor necesare și nivelul de suportabilitate al economiei turcești. Având în vedere aceste dificultăți, deja punerea în lucru a sistemului  S-400 a dus la și mai multe întrebări. Sistemul este o platformă sofisticată de apărare aeriană capabilă să înfrângă o varietate de amenințări, dar s-a dovedit vulnerabil chiar pentru forțele rusești chiar atunci când a fost utilizat de către Turcia.

Când forțele militare rusești și siriene avansau în bastionul rebel al provinciei Idlib în februarie 2020, sub acoperirea mai multor sisteme de apărare aeriană, inclusiv S-400, acestea au fost copleșite de o combinație de drone turcești de atac și elemente de război electronic care au suprimat apărarea aeriană inamică. Această combinație a evoluat bine pentru Turcia împotriva forțelor susținute de ruși din estul Libiei și regiunea disputată din Caucazul de Sud Nagorno-Karabakh. Eficiența Turciei ca producător de drone este impresionantă, iar succesul său a fost garantat și de o serie de alți factori, cum ar fi pregătirea slabă militară și sistemele nesofisticate utilizate de Rusia atat în Siria cât și în Caucazul de Nord. Ca atare, pentru turci, opțiunea S-400 a fost validată, iar sancțiunile americane nu fac decât să confirme justețea ei. SUA și Rusia au primit o lecție nu numai de strategie militară, dar prin aroganța lor la adresa solicitărilor luI Erdogan, au primit și o replica politică. De aceea sancțiunile actuale americane devin periculoase dacă nu se iau în calcul adevăratele mecanisme de gândire ale elitei de la Ankara.

Analiștii militari avertizează, că așa cum în perioada expansiunii imperiului otoman, producția nativă de tehnologie militară a oferit avantaj net sultanilor în ofensivele lor militare, noua politică a lui Erdogan de a produce local și de a integra cele mai moderne tehnologii occidentale sau non occidentale, pot duce la avantaje strategice pe termen mediu și lung. Principala lecție pe care SUA trebuie să o învețe este că eșecurile militare apar și la cele mai avansate imperii. Turcia a arătat lumii că are nu numai capacitatea de a ordona ofensive militare cu mare impact strategic în diverse puncte ale spațiului său de interes, dar că poate răspunde la orice provocare. Cum ar fi cea cu sancțiunile americane. Este o eră foarte complicată de război, iar neo-otomanismul impune o nouă definiție politică. Trump lasă un deșert diplomatic și de relații în urma sa, să vedem dacă Biden va reuși să redeseneze relația cu Turcia.

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy