Toate transporturile de seminţe şi flori din Olanda sunt verificate sâmbătă, în toate vămile din ţară, în contextul în care există suspiciunea că acestea ar fi purtătoare a unor bacterii, iar din ele au fost prelevate probe pentru analiză, până la primirea rezultatelor transporturile fiind blocate.
Elena Leaotă, director al Agenţiei Naţionale Fitosanitare (ANF), a declarat că toate aceste transporturi provenind din Olanda, conţinând seminţe şi flori sunt verificate în cadrul unui control de rutină, informează realitatea.net.
Astfel, echipe ale Agenţiei s-au deplasat în vămile unde se află aceste transporturi, au prelevat probe, rezultatele urmând să fie aflate în două - trei zile. Probele vor fi analizate în laboratorul central al ANF.
Până la primirea rezultatelor, transporturile vor fi blocate, a spus Leaotă. Potrivit acesteia, nu sunt informaţii privind existenţa unui anumit tip de organism de carantină.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ANAF, Sabina Zeereş, a spus că sunt verificate toate tipurile de transporturi şi că ele vor fi indisponibilizate.
Olanda se va opune chiar şi aderării parţiale a României şi Bulgariei la Schengen, a anunţat vineri purtătoarea de cuvânt a ministrului olandez al Imigraţiei.„S-a decis în Guvern că vom continua să ne opunem intrării României şi Bulgariei“, a declarat pentru AFP Elaine de Boer, purtătoarea de cuvânt a ministrului olandez al Imigraţiei, Gerd Leers.
Citeşte şi:
Baconschi: Decizia Olandei, dovadă că regulile UE sunt ignorate din calcule politice interne
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu