Comisia Europeană alocă peste 600 milioane euro pentru instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, inclusiv în România.
Comisia Europeană a anunțat selecția a 70 de proiecte care vor sprijini tranziția către un transport mai puțin poluant și vor întări competitivitatea industriei europene, prin instalarea de infrastructură pentru vehicule electrice și alte tipuri de combustibili alternativi, transmite Agerpres.
România se regăsește pe listă cu trei inițiative: dezvoltarea infrastructurii Rompetrol pentru alimentarea cu combustibili alternativi în puncte strategice din țară, extinderea rețelei de stații de încărcare EVConnect și electrificarea Terminalului DP World din Portul Constanța.
Proiectele aprobate vor beneficia în total de peste 600 de milioane de euro, fonduri europene alocate prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF). Investițiile sunt menite să accelereze modernizarea transportului în zone urbane, în porturi și aeroporturi, dar și de-a lungul principalelor coridoare rutiere din rețeaua TEN-T.
La nivel european, inițiativele finanțate acoperă o gamă largă de domenii. De exemplu, 24 de porturi vor primi bani pentru instalarea sistemelor de alimentare cu energie electrică direct de la țărm, reducând astfel emisiile generate de nave în timpul staționării, și pentru dezvoltarea infrastructurii necesare utilizării amoniacului drept combustibil cu emisii reduse. Aceste demersuri se înscriu în obiectivele noului Plan de investiții pentru transport sustenabil.
Totodată, rețeaua publică de stații de încărcare de pe traseele TEN-T va crește cu peste 500 de noi puncte, inclusiv stații de mare putere dedicate camioanelor.
Facilitatea pentru infrastructura de combustibili alternativi (AFIF) rămâne un instrument esențial al UE pentru extinderea rețelei de alimentare cu combustibili nepoluanți. Aceasta completează noile regulamente ReFuelEU Aviation și FuelEU Maritime, concepute pentru a reduce emisiile din aviație și transportul maritim.
Din cauza epuizării fondurilor, a treia limită va fi anulată. Comisia va evalua acum potenţialele restituiri şi, ulterior, va pregăti un nou program de lucru şi o nouă cerere de propuneri în lunile următoare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News