EXCLUSIV  Prof. Alexandru Athanasiu, la mormântul Julietei Szönyi: A murit oare Otilia?

A murit oare Otilia?

Și cât m-am străduit să o găsesc în peregrinările ei prin lume, prinsă adesea în ambuscadele pe care incertitudinea generată de o necesară limpezire a sufletului de îndrăgostită le întinde, găsește doar limanul pustiit de certitudinea unui sfârșit mediocru.

Cât de mult am crezut că îndepărtarea de Felix pentru a găsi un anume confort sprijinindu-se de brațul lui Pascalopol nu a reprezentat anunțatul faliment doar al unui capriciu amoros, întotdeauna pierzător în fața siguranței unei vieți fără dileme generate de opțiuni hazardate, dar garantată de angajamente materiale certe.

Am crezut că Otilia a ferecat puritatea sentimentului de iubire într-o lume monadică, netulburată și nealterată de atacul coroziv al timpului, dus cu tenacitatea pe care o ilustrează acesta atunci când coboară de pe soclu un ideal și îl prăvălește în derizoriu.

Am fost îndemnat să cred că Otilia a vrut să lase iubirea în afara rutinei cotidiene și a servituților inevitabile, uneori împovărătoare, ale menajului marital, al cărui implacabil declin în păstrarea intensității afectului reciproc își caută substituții în zona comandamentelor moralei.

Cât de mult am crezut că Otilia nu va muri niciodată, deoarece nu consumase iubirea între coperțile unei cărți de povești mediocre, care, cel mult, descria o împerechere a simțurilor – și acestea veștejite de trecerea timpului și de uitarea iubirii primordiale.

Vor fi poate mulți cei care, asociindu-se într-un cor lugubru, vor spune că viața se consumă în alegeri care, mai întotdeauna, premiază nevoia de supraviețuire într-un sens cât mai înalt cu putință, pe scara gradului de confort hormonal și patrimonial, în detrimentul iubirii ca simțământ generat de o neașteptată întâlnire cu alter ego.

O asemenea concluzie pe care pare a o induce „romanul” vieții, ilustrează acceptarea fatalității, și anume, incapacitatea noastră de a crede în figura eroilor – chiar livresc formulați – mulțumindu-ne cu lăudarea zgomotoasă a eroismului abstract, suspendat în teorii sterpe.

Pe Otilia, personajul atât de drag mie din perioada adolescenței și până astăzi, nu o pot desprinde de chipul Julietei Szönyi, cea care, vibrând în registrul măiestriei actoricești, a apropiat-o de noi și, totodată, a apropriat-o de sufletul său până la identificare totală.

Julieta Szönyi a pătruns în sufletul Otiliei, în „cutele” sensibilității sale, zugrăvind, într-un clar-obscur purtător al unei sugestivități sporite, drumul parcurs de iubirea pentru Felix în procesul unei limpeziri necesare.

Acest qui pro quo între certitudine și incertitudine pe care George Călinescu îl propune în fixarea fizionomiei spirituale a Otiliei a găsit în Julieta Szönyi o desăvârșită întrupare actoricească, ce aduce în fața spectatorului nu doar chipul femeii îndrăgostite, ci și pe cel al unui om aflat în permanent dialog cu eul său, străbătut de interogații cu valoare existențială maximă.

Otilia poate fi considerată, în plăsmuirea sa livrescă, dar și cinematografică, o expresie a zbuciumului autorului său, străbătut de pasiunea de parior la meciul fără sfârșit între necesar și întâmplător, între predictibil și impredictibil.

La plecarea celei de-a doua Otilii, căreia îi păstrăm în inimă un adăpost de permanentă afecțiune, gândul nostru cernit o însoțește pe Julieta Szönyi în călătoria nesfârșită prin timpul eternității, clamând fără ostentație prețuirea ce i-am purtat.

Sit tibi terra levis, Julieta Szönyi.

------

Julieta Szönyi s-a născut pe 13 mai 1949, la Timișoara. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale la București și a interpretat numeroase roluri pe scena teatrului din Pitești.

Rolurile sale cele mai cunoscute din film și televiziune sunt cel al Otiliei din filmul Felix și Otilia și cel al Adnanei din filmul serial Toate pânzele sus, ecranizarea romanului omonim al scriitorului Radu Tudoran.

A mai jucat în următoarele filme: Mirii anului II (Les Maries de l'an II, 1971), Ecaterina Teodoroiu (1978), Falansterul (1979), Ora zero (1979), Alo, aterizează străbunica! (1981), Lumini și umbre (serial TV, 1981), Comoara (1983), Mitică Popescu (1984), Cei care plătesc cu viața (1989, regia Șerban Marinescu), La Gomera (2019, Corneliu Porumboiu), Est - Dittatura Last Minute (2020, regia Antonio Pisu).

După o lungă pauză din cinema, a revenit pe marele ecran în 2019, în filmul românesc La Gomera de Corneliu Porumboiu, pentru care a fost premiată, în cadrul Galei UCIN 2020, obținând Premiul pentru interpretare feminină - rol secundar, pentru interpretarea Mamei.

A debutat pe scena Teatrului din Baia Mare, apoi s-a transferat la Teatrul din Pitești, unde a interpretat numeroase roluri. A jucat și pe scena Teatrului Ion Vasilescu din București, colaborând cu regizori precum Alexandru Tocilescu și Sorana Coroamă Stanca.

În anul 1990 a plecat în Germania, dar a revenit în țară după scurt timp. Din 1990 a evoluat pe scena Teatrului Mic din București până s-a pensionat. Aici a jucat în piesele Primăvara d-nei Stone la Roma de Tennessee Williams, Furtuna de William Shakespeare, Fetele din calendar de Tim Firth.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News