Patriarhia Română, reacţie la decesul teologului Răzvan Ionescu

Autor: Florin Răvdan

 Reprezentanţii Patriarhiei transmit condoleanţe la moartea actorului Răzvan Ionescu, afirmând că acesta a fost un artist cu o carieră impresionantă, dar şi un distins teolog, care a mărturisit adevărul de credinţă atât prin viaţa sa creştină de o înaltă rigoare spirituală, cât şi prin cuvintele sale de o rară eleganţă, profunzime şi nobleţe.

Am aflat cu durere vestea trecerii din această viaţă a domnului Răzvan Ionescu, teolog, actor renumit, scriitor, profesor universitar şi apologet al artei creştine în lumea modernă. Răzvan Ionescu a fost un artist desăvârşit al teatrului românesc, cu o carieră impresionantă, dar şi un distins teolog, care a mărturisit adevărul de credinţă atât prin viaţa sa creştină de o înaltă rigoare spirituală, cât şi prin cuvintele sale de o rară eleganţă, profunzime şi nobleţe. În aceste clipe de îndurerare profundă, adresăm sincere condoleanţe familiei îndoliate, persoanelor apropiate şi tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Veşnica lui pomenire!, este mesajul transmis sâmbătă de reprezentanţii Patriarhiei.

Răzvan Ionescu a decedat vineri, la vârsta de 71 de ani, scrie Agerpres.

Ionuţ Vulpescu, fost ministru al Culturii, mesaj 

"A murit actorul și teologul Răzvan Ionescu.

A fost un artist rar: talentat și discret, vedetă în anii facultății, actor al Teatrului Național și al Teatrului Bulandra, format și ales de mari regizori, partener de scenă al unor actori excepționali. A avut talent literar autentic și a fost un teolog rafinat și polemic, cu o expresivitate a ideilor care venea dintr-o credință vie, neliniștită, asumată. A vorbit la înmormântarea Părintelui Dumitru Stăniloae, cu o gravitate și o lumină care îl defineau.

A iubit lumea teatrului de odinioară cu o fidelitate aproape dureroasă. Volumul său, „Ce mult v-am iubit…”, rămâne o declarație de dragoste pentru o epocă de avangardă și excelență culturală, pentru marii actori ai Bucureștiului de altădată – Octavian Cotescu, Emil Botta, Irina Petrescu, Dina Cocea, Florian Pittiș, Adrian Pintea și atâția alții. Credea cu tărie că au existat vremuri în care „sfinții mergeau la teatru” și că scena putea fi un loc al adevărului, al credinței și al libertății interioare.

Ne-am apropiat târziu. Mărturia lui din podcastul Avangarda a rămas ultima sa apariție publică importantă. Rămân cuvintele lui, cărțile, ideile, și amintirea unor după-amiezi liniștite, petrecute în curtea casei sale, în conversații care nu se mai grăbeau nicăieri. Obișnuia să meargă la Mănăstirea Suzana, în Prahova, acolo unde mergeam și eu, când eram mic, cu bunicii și părinții mei. Răzvan a fost prohodit la biserica Mihai Vodă, care a scăpat ca prin minune de demolarea atee din anii 80. Biserica era în vechiul cartier Uranus și a fost ascunsă între blocuri, din 1985 până în 1994, când a fost redată slujirii. Această retragere, între spațiile propriului destin, i se potrivește și lui Răzvan. Izolarea ultimilor ani nu e doar efectul bolii proprii, ci un refuz al bolilor lumii de azi. Nu întâmplător s-a auzit azi în biserică sintagma “gloria smereniei”.

Pierd un prieten târziu. Teatrul românesc pierde unul dintre cei mai lucizi și mai devotați admiratori ai săi. Iar noi pierdem un om care a știut să lege, cu delicatețe și rigoare, credința de teatru, pe Dumnezeu de om.

Dumnezeu să-l odihnească!", a scris Ionuţ Vulpescu.