EXCLUSIV  Româncă în Israel: „Nu ies din pat nici dacă pică racheta” / Ce a urmat: Era clar că asta e deja „altceva”

Într-o mărturie emoționantă, transmisă după una dintre cele mai tensionate nopți din ultima perioadă, ea ne-a vorbit despre frică, oboseală extremă și un sentiment constant de nesiguranță.

Românca relatează cum, în urmă cu două nopți, somnul a fost imposibil. Sirenele de alarmă, alternând cu momentele în care oamenii sunt nevoiți să coboare în adăposturi, transformă fiecare noapte într-un test de rezistență.

„Cine se joacă cu ruleta rusească are șanse, chiar mari, s-o pățească... Și cam așa ne simțim cu toții, că suntem la jocul ăsta și cine știe cum și când ne părăsește norocul.

Și de ce zic eu asta? Pentru că îmi dau seama cât de înverșunați sunt iranienii (bine, nu toți, dar în special liderul lor fanatic). Așa că, dacă până acum v-am spus impresii, acum pot povesti în mod obiectiv, trecând prin propria-mi piele, cum e.

Încep cu concluzia: e nasol rău, chiar rău de tot.

Cu două nopți în urmă, nu s-a dormit. Ping-pongul ăsta cu coborât în buncăre, ieșit, coborât și iar ieșit nu ne oferă condiții de somn. După o noapte albă ca zăpada, pe la ora 06.30 m-am decis să încerc totuși să închid un ochi... că de închis doi e deja un lux pe care nu ni-l mai permitem. Stăteam eu așa în pat, jaluzelele trase, aer condiționat la 23 de grade, liniște (spațiul aerian închis, deci chiar liniște), eram pe faza să adorm.

La 10 secunde după, țipă telefonul... pre-alarma, care îți dă câteva minute să te organizezi. M-am decis, plină de zero autodisciplină, că eu din patul ăsta nu ies nici dacă pică racheta pe casă. Dar apoi a țipat a doua alarmă și, deși înțelegeam semnificația, am rămas pe aceeași poziție (fatalistă, ca ciobanul din „Miorița”: gen „ce mi-e scris în frunte mi-e pus”).

Numai că, la două minute după, un șuierat infernal mi-a trecut deasupra casei. Pot să jur că era să-mi intre în casă. Era clar că asta e deja „altceva”.
Nu am știut dacă e rachetă sau bucăți din ea, după ce a fost distrusă, dar țin minte că am strigat în mine, fără voce: „Să nu pice pe mine, să continue, să nu pice...”

A continuat încă 3 secunde și apoi un „bum” imens, aproape, s-a auzit. Imediat totul s-a cutremurat, jaluzelele s-au închis complet, au picat niște cărți, iar de afară s-au auzit o groază de geamuri sparte și alte sunete pe care nu le-am mai cunoscut. Apoi, după câteva minute, sirenele poliției, pompierilor și ale ambulanțelor, și voci de oameni care țipă și plâng.

Mai târziu am realizat că, la vecinii de sub mine, au zburat ferestrele, la fel și la cea cu un etaj mai sus. Imensul perete de sticlă al intrării s-a făcut țăndări și rama lui a zburat la câțiva metri depărtare. Două aparate de aer condiționat au căzut, iar în fața casei, câteva mașini și-au schimbat forma și nu mai sunt utilizabile. M-am adunat cu toți vecinii în fața blocului și am stat în liniște, holbându-ne la priveliștea de groază.

Un copil de vreo 5 ani a spus în șoaptă:

„Nu mai avem geam!”, iar unul ceva mai mare i-a răspuns, încurajându-l: „Poți să vii la mine să dormi. Noi avem geam, dar ne-a picat aerul condiționat, uite-l aici, în parcare”.

Apoi, strada s-a umplut până la refuz de ambulanțe și pompieri. Unul dintre sanitari m-a întrebat dacă sunt bine. I-am răspuns că nimeni nu e.

„Ați fost în adăpost?” – m-a întrebat.

„Nu”, i-am răspuns, „mi-e frică de gândaci” – i-am spus cu cea mai mare seriozitate.

Cred că încă încearcă să digere răspunsul, neștiind dacă glumesc sau nu. Dar n-am glumit. Chiar mi-e frică. Azi, pe strada de lângă noi, au fost doborâte intenționat două blocuri în care ieri a intrat o rachetă. Câteva străzi sunt complet închise, sute de oameni și-au pierdut, în câteva secunde, totul și au fost transferați la hoteluri.

Cartierul meu arată ca un șantier de construcție. Puteam să vă scriu rândurile acestea de la un hotel sau… deloc. Ruleta rusească, am spus, nu?”, a povestit Anca Tal pentru DC News.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News