Lipscani: Unde Anca simte muzică bună, Dan aude bubuitură

Delcea Arina / 30 iun 2012 / 14:04 Salveaza PDF Comentarii
centrul vechi
Descriere foto: centrul vechi

„Mă culc în zgomotul de boxe şi mă trezesc în zgomotul de bormaşini”, spune Dan, un locatar al unui bloc de locuinţe din Centrul Vechi al Capitalei. „Cluburile pun muzică bună. Ne distrăm”, susţine Anca, o clientă fidelă a localurilor din zonă. Unde Anca simte muzică bună, Dan aude bubuitură. Motivul este simplu: Dan trăieşte pe strada Lipscani, iar Anca vede în Centrul Vechi doar un loc al distracţiei, un loc în care poţi fi cine vrei pe teritoriul altora, pentru ca apoi să revii în cartierul tău liniştit.

Olanda în centrul vechi

„Mă întreb cine face regulile aici”, zice Andries den Broeder, un pastor olandez, cazat la hotelul Tania. Preotul colaborează cu Ambasada Olandei în România, pentru a le fi de ajutor prizonierilor olandezi, închişi la noi. Vine în România de două ori pe an. Excursiile lui de câte trei zile în „The Land of Choice” datează din 2002. Ochii lui albaştri mă fixează când vorbeşte. Zâmbeşte mult, pentru că vorbeşte despre o capitală europeană, în care vine câte trei zile. „Să trăieşti aici, cred că este îngrozitor. Cu trei zile ale mele mă descurc”, spune preotul cu un ton ridicat pentru că zgomotul de bormaşină îl acoperă deseori.

Stă relaxat, alături de soţia sa, pe terasa hotelului. Cu mâinile lui groase, Andries gesticulează mult, pentru a se face mai bine înţeles. Îmi cere scuze că vorbeşte urât despre ţara mea, dar face ochii mari şi îmi spune: „Este împotriva civilizaţiei şi a politeţii să existe în centrul istoric al unei capitale europene discoteci în aer liber. Aşa ceva nu s-a văzut nicăieri în Europa!”. Admite că nu poate dormi noaptea în camera de hotel din cauza muzicii, iar ziua nu îşi aude gândurile din cauza bormaşinilor şi a ciocanelor. Bărbatul, cu părul grizonant pe alocuri, este trecut de 50 de ani şi spune că este sigur că la noi în ţară legile sunt făcute de cine nu trebuie. „ Noi iubim regulile şi le respectăm!”, adaugă el, întrebat despre starea lucrurilor din Olanda.

Reţeta succesului

Plec de la binevoitorul şi vorbăreţul pastor olandez, pentru a mă mai bucura puţin de un meniu gratuit, pe care îl primeşte încă de la intrare, oricine vrea să se plimbe prin centrul vechi. Reţeta triumfului nervilor asupra relaxării este destul de complexă: se amestecă muzică house cu rapp, hip-hop şi tonuri orientale. Se adaugă puţin miros de shaworma, suficient cât să te întrebi dacă nu cumva te-ai trezit în Turcia. Se continuă cu glezne luxate, din cauza pietrei cubice fixate nepotrivit. Se presar cu dărnicie zgomote de bormaşină şi ciocane. Ca meniul să fie complet, trebuie să se servească împreună cu o privelişte unică: bărbaţi în bustul gol care lucrează de zor la reabilitarea unor clădiri. Să nu uităm de murmurul permanent, precum al unui râu nesecat, compus din discuţii despre ultimul club „marfă”, ultima rochiţă pe care „trebuie neapărat să o am” şi ultimul băiat „mişto” pe care l-am văzut. Soarele toropitor şi cerşetorii, cu imnurile lor învăţate pe de rost de către trecători, îţi asigură o plimbare de neuitat în centrul istoric al Bucureştiului.

Ajutor!Către cine?

Sunt întreruptă din procesul de adulmecare a locului de acelaşi bărbat cu ochii albaştri, parcă mereu veseli. Este Andries, pastorul. Mă bate uşor pe umăr. Trăgea după el un troler, căci urma să părăsească România şi uitase să mă întrebe ceva: „Cum se face că în tot zgomotul acesta, foarte rar se aude ambulanţa?”. Ridic puţin din umeri. Tot el răspunde: „Pompierii şi ambulanţa nu au pe unde să intre. Aici nu pot fi ajutaţi oamenii cărora li se face rău. Sunetul maşinilor salvatorilor nu m-ar deranja”. Pleacă şi îmi face zâmbitor cu mâna. El şi soţia sa au ieşit din amestecul de sunete, dar Dan a rămas.

Promisiuni de sus

Dan locuieşte în centrul vechi din 2005. Este scund şi abia îşi cară două sacoşe cu de-ale gurii. „Când m-am mutat eu aici, era pustiu”, spune bărbatul, îndreptându-şi privirea spre cafenelele de vizavi, unde parcă vedea trecutul. „Zgomotul este de nesuportat. Nu se poate sta aici”, adaugă Dan, confirmând opinia olandezului. Locatarii din centrul vechi au făcut numeroase petiţii la Primărie. Vor să le găsească un alt loc în care să stea. Într-o după-amiază, Dan s-a întâlnit pe străzile centrului vechi cu Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei. „O, bă, o! Aveţi răbdare!”, le-a sugerat Oprescu. Locatarii speră şi declară că au încredere în primar că o să-i scape de necaz. Înafară de gălăgia constantă, cu care parcă s-a obişnuit, Dan se teme de un incendiu sau de un prim-ajutor. „Am vecini care au sunat ambulanţa şi li s-a spus foarte clar că nu poate să intre. Ce ne facem dacă avem nevoie de pompieri?”, se întrebă bărbatul. Dan a confirmat din nou opiniile pastorului olandez, numai că pentru Dan, centrul vechi este acasă, iar pentru Andries, Centrul Istoric este doar un loc de popas pentru câteva zile.

 Afaceriştii momentului

Lui Andries nu îi este ruşine. Nu are de ce să-i fie. Însă proprietara hotelului în care este cazat se declară mai mult decât afectată şi ruşinată. „Cum să le spun cazaţilor că este posibil să nu doarmă noaptea?”. Femeia zice că este în prag de faliment din cauza cluburilor apărute din 2008, a căror muzică nu poate fi oprită nici de camerele antifonate din hotel. Pe lângă muzică, muncitorii, cu zgomotele specifice, îi dau femeii certitudinea insolvenţei. Ea vorbeşte repede şi cu patos: „ Este o ruşine să transformăm centrul istoric într-un club de noapte”. Proprietara acestui hotel este una dintre puţinele deţinătoare de afaceri din centrul vechi, care este deranjată de zgomote. Cea mai mare parte din chelneri şi ospătari spun că la ei oricum vin clienţi: „Pe zi mai puţin, şi din cauza căldurii, dar seara se umple”. Nu e de mirare, atunci, că nu au nimic împotriva muzicii constructorilor şi a altor cluburi din apropiere. Unele terase chiar profită de muzica dată tare de la localul de alături, aşa că nu mai pun C.D.-ul deloc. Un chelner al unui restaurant de pe strada Smârdan zice că toată lumea s-a obişnuit: „Se termină reparaţia aici, începe acolo. Mereu se aude ceva”.

De cealaltă parte, constructorii spun că nu deranjează pe nimeni şi, oricum: „Dacă e ceva, ne oprim.” Ei îşi respectă programul: de la opt dimineaţa la şase seara, iar inginerul uneia dintre construcţii mă asigură că totul se va termina până în octombire 2013, termenul limită al proiectului. Ce uşurare, aş spune.

Suntem în Centrul Vechi

Ştiţi cartea „Parfumul”, a scriitorului german Patrick Suskind? Numai dacă am găsi o persoana că are să aibă o sensibilitate la zgomot, precum cea a protagonistului din carte la mirosuri, am putea avea o imagine de ansamblu asupra tutoror sunetelor care se întrepătrund în centrul vechi. Până atunci, noi, potenţialii clienţi, stăm liniştiţi la terasă. Încercăm să desluşim ce spune partenerul nostru la discuţii. Nu prea îl auzim, dar ce contează? Suntem în Centrul Vechi.

 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27