EXCLUSIV  La Cluj, oamenii se plâng că li se cere impozit pe ceva ce nu există

Clujul demolează de câțiva ani garajele de tablă și de beton, dar primăria continuă să ceară impozit pe ele. 

Mai mulți cititori DC News au semnalat situația bizară în care se află. Clujenii primesc notificări de plată a impozitului pe ceva ce nu mai există.

'Primăria obligă clujenii să își dărâme garajele, dar impozitele pe ele rămân în vigoare și după demolare!'

Iată unul dintre mesaje:

'Am primit o notificare lipită pe garaj, din partea Primăriei, la începutul anului trecut, prin care mi s-a solicitat să îmi demolez garajul. Am făcut acest lucru, în termenul stabilit. Însă mare a fost stupoarea să primesc, la începutul acestui an, 2022, înștiințarea de plată a impozitelor pe anul curent, în care figurează și impozitul pe garaj, pe 'clădirea' propriu-zisă pe care am demolat-o. Prin urmare, am mers la Primărie pentru a afla de ce figurează un impozit pe ceva ce nu mai există, din moment ce aceeași instituție m-a somat acum un an să demolez garajul, fapt care s-a concretizat. Reprezentanții instituției s-au bâlbâit în răspunsuri, aruncând vina unii pe alții sau neștiind ce să răspundă.', a relatat un clujean nemulțumit.

'Într-un final, după lupte seculare, birocratice, am reușit să scot din evidențele instituției un impozit pentru ceva ce nu mai există. Mare a fost surprinderea să aflu că există sute de astfel de impozite pe care clujenii încă le plătesc deoarece nimeni din Primărie nu s-a sinchisit să corecteze acest aspect revoltător: Primăria obligă clujenii să își dărâme garajele, dar impozitele pe ele rămân în vigoare și după demolare!', a mai spus clujeanul revoltat.

Clujenii, buni de plată

Până în prezent, municipalitatea a dispus demolarea a 3600 de garaje din cele peste 10.000 existente în Cluj. Potrivit unor surse din primărie, 1800 de garaje din toate cartierele din oraș vor fi demolate, în trei etape, în 2022. Prima etapă este trimiterea notificărilor de demolare, lucru care trebuie pus în aplicare de proprietari, pe cheltuiala lor.

Zonele vizate de demolări sunt în toate cartierele: Zorilor – Calea Turzii, Jupiter; Gheorgheni – Brâncuși, Alverna; Grigorescu – 1 Decembrie 1918, profesor Ciortea, Petuniei, Alexandru Vlahuță, Fântânele;  Mărăști – Scorțarilor, Gorunului, București; Între Lacuri. Mănăștur – Almașului, Ion Meșter, Mogoșoaia, Câmpului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel