€ 5.0949
|
$ 4.3602
|
Curs valutar: € 5.0949
|
$ 4.3602

Urmărește dezbaterea live

 

Joia Mare– tradiții și superstiții. Gestul pe care îl faci zilnic, dar astăzi este interzis. Aduce ghinion și neînțelegeri în familie

calendar-crestin-ortodox--post-negru Imagine ilustrativ femeie credintă post negru / Sursa foto: Freepik

Joia Mare este una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor. Este cunoscută ca Joia celor 12 Denii sau Joia Neagră.

Joia Mare, celebrată în 2026 pe 9 aprilie este numită în popor ca Joia Neagră, fiind unul dintre cele mai importante momente din Săptămâna Patimilor. În Joia Mare, există numeroase tradiții laice străvechi, iar slujba religioasă din Joia Mare este un prilej de profundă meditație și rugăciune.

Ce reprezintă Joia Mare din Săptămâna Patimilor 

Denia din Joia Mare ne aduce aminte de patru momente deosebite din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos: Spălarea picioarelor ucenicilor, ca exemplu de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Împărtășanii, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului de către Iuda. 

Astfel, la biserică preotul citește cele 12 Sfinte Evanghelii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani. Apoi, se aduce aminte despre aducerea Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, urmând de batjocorirea, răstignirea, moartea şi punerea Sa în mormânt.

Tradiții laice în Joia Mare

În Joia Mare se vopsesc ouăle de Paști. Potrivit tradiției, ouăle ar trebui vopsite în culoarea roșie, ca fiind un simbol al vieții și al jertfei Mântuitorului Iisus Hristos. Apoi, ouăle sunt păstrate cu grijă pentru a fi consumate în ziua Învierii Domnului. De asemenea, conform tradiției populare, cojile trebuie puse pe un curs de apă sau îngropate, nu aruncate la gunoi. Această tradiție a înroșirii ouălor în Joia Mare ar fi explicată prin faptul că la crucea Lui Iisus ar fi fost aduse ouă ca ofrandă, iar peste ouă s-a scurs sângele Mântuitorului răstignit.

Tot în Joia Mare, gospodinele pregătesc și aluatul pentru pască și cozonaci.

Un gest interzis, conform tradițiilor laice, este sărutul între prieteni ori apropiați. De ce? Pentru că amintește de „Sărutul lui Iuda” din grădina Ghetsimani. În Sfintele Evanghelii, acest sărut reprezintă semnul trădării lui Iuda la adresa Mântuitorului. Se spune că un asemenea gest făcut în Joia Mare poate aduce ghinion și neînțelegeri sau poate duce la răcirea relațiilor cu persoana pe care o sărutăm.

Alte tradiții și obiceiuri din Joia Mare

Mântuitorul Iisus Hristos a spălat picioarele Apostolilor Săi înainte de Cina cea de Taină. Prin urmare, în această zi îmbăierea are o semnificație deosebită. În Joia Mare, creștinii fac baie, își spală copii, vârstnicii ori persoanele cu dizabilități, care nu se pot descurca singuri.

Joia Mare – zi de introspecție și curățire spirituală prin Spovedanie și Împărtășanie

Dincolo de tradițiile și obiceiurile laice, Joia Mare dă ocazia unor momente de introspecție și purificare spirituală. Credincioșii sunt trebuie să participe la Taina Sfintei Spovedanii, urmată de Taina Sfintei Împărtășanii, instituită chiar în Joia Mare la Cina cea de Taină.

Vezi și - Săptămâna Patimilor. Pr. Dan Damaschin arată drumul spre adevărata bucurie a Paștilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close