Fostul şef al Serviciului de Arme şi Muniţii de la IPJ Dolj şi-a împuşcat familia

Nelu Gruia, fostul şef al Serviciului Arme şi Muniţie de la Inspecoratul de Poliţie Dolj şi-a împuşcat mortal soţia în aceasta dimineaţă, în jurul orelor 6:30.

[caption id="attachment_53514" align="alignleft" width="300" caption="Sursă foto: www.lupamea.ro"][/caption] Evenimentul a avut loc, se pare, în urma unui conflict în familie. După împuşcarea soţiei, Nelu Gruia şi-a împuşcat şi fiica, după care a încercat să se sinucidă. Agresorul a folosit o armă pe care o deţinea legal.

În momentul actual, atât fiica cât şi Nelu Gruia sunt internaţi în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din Craiova. Ambele victime prezintă răni penetrante toracice, în momentul de faţă fiind supuse unor intervenţii chirurgicale.

Criminaliştii au sosit la faţa locului. Zona casei a fost împrejmuită pentru cercetări.

"E un fost ofiţer din poliţie vorbim de un cadru calificat care nu a făcut decât să testeze, să evalueze, să elibereze permise de armă. E un profesionist care ştia ce înseamnă să deţii o armă, să foloseşti o armă şi modul în care e utilizată. Atâtă timp cât sunt în activitate tot personalul MAI e testat psihologic, la intervale regulate, pentru a se stabili dacă pot folosi armele. Evenimentul pe mine m-ar duce la ideea că e vorba de o dezechilibrare psihică gravă de moment, nu ştiu de ce ar putea fi declanşată, dar cred că e vorba nebunie de moment, care nu poate fi identificată la un control regulat. Nu cred ca e o acţiune premeditată", a declarat Adi Baciu, preşedintele Asociaţiei Firmelor de Securitate.

Nelu Gruia este şi preşedintele Asociaţiei şi Vânătorilor din Dolj.

Igaş: Acest personaj nu mai face parte din structurile ministerului de aproximativ 2 ani

" Este un gest regretabil ce s-a întâmplat la Craiova. Acest personaj (Ion Gruia, n.r.) nu mai face parte din structurile ministerului de aproximativ doi ani" , a spus Traian Igaş, într-o videoconferinţă cu prefecţii.

Întrebat de jurnalişti dacă înainte de a fi angajaţi în structurile Ministerului de Interne candidaţii sunt testaţi psihologic, ministrul Traian Igaş a spus că astfel de testări se fac şi se vor face în continuare.

El a ţinut să precizeze că trebuie urmărite cu aceeaşi atenţie şi acţiunile de succes ale Poliţiei, nu doar astfel de incidente, arătând în acest sens că miercuri vor avea loc acţiuni în nordul ţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel