Andrei Plăcintă, fiul fostului ministru al Tineretului și Sportului, Sorina Plăcintă, și-a bătut prietena și apoi a călcat cu mașina un pieton care intervenise, iar în final a fost împușcat cu un pistol cu bile de un alt trecător.
Scandalul în care a fost implicat fiul senatoarei Sorina Plăcintă a izbugnit la ora 20:30, pe strada Berzei, din Capitală, în faţa unui magazin care comercializează plante etnobotanice.
Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a luat-o la bătaie pe prietena lui, în plină stradă. Când a văzut că tânăra s-a urcat în maşină, Andrei Plăcintă a sărit pe autovehicul, spărgând luneta şi oglinda. Mai mult, potrivit martorilor, tânărul a încercat să dea cu mașina peste ea. Un trecător a încercat să intervină, dar fără succes fiind călcat cu maşina de către Plăcintă și rămânând blocat sub autoturism. Un al doilea trecător a intervenit şi a tras asupra scandalagiului cu un pistol cu bile provocându-i două plăgi superficiale la nivelul antebraţului. Atât trecătorul călcat de fiului Sorinei Plăcintă cât şi acesta au fost internaţi în spital. Azi anchetatorii s-au deplasat la spital unde i-au luat o declaraţie lui Plăcintă cât şi victimei. De asemenea au fost audiaţi şi ceilalţi martori.
Surse judiciare au declarat pentru Gândul că este posibil ca Plăcintă să fie acuzat şi de tâlhărie având în vedere faptul că prietena sa susţine că i-a luat mobilul cu forţa.
Anchetatorii urmează să-l audieze pe Răzvan Andrei, pentru mai multe infracţiuni, printre care tentativă de omor, distrugere, lovire, informează Mediafax
Sorina Plăcintă a dat de înțeles, la Realitatea TV, că nu va interveni pentru fiul său.
"Este major, responsabil, legea își va urma cursul", spus ea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu