Bolnavii cronici, lăsați fără ajutoare de Primăria Capitalei. Mesaj pentru Nicușor Dan: Să trăiască el cu 250 de lei!

Bolnavii cronici, lăsați fără ajutoare de Primăria Capitalei / Foto: Facebook Nicușor Dan
Bolnavii cronici, lăsați fără ajutoare de Primăria Capitalei / Foto: Facebook Nicușor Dan

Peste 60 de mii de bolnavi cronici din București nu ar mai fi primit din luna februarie sprijinul financiar de 500 de lei.

Peste 60.000 de bolnavi cronici din București au rămas fără ajutoarele pe care le primeau până acum, în urma unei decizii a Primăriei Capitalei. Aceștia nu ar fi primit nicio explicație, dar s-ar fi trezit la un moment dat că în loc de cei 500 de lei pe care îi primeau până acum, li se oferă doar 250 de lei. Petrișor Stoican, un bărbat cu handicap din București, spune că a dat Primăria Capitalei în judecată, împreună cu alți 10 bolnavi.

"Din partea Primăriei Capitalei nu am primit absolut nicio explicație. Pur și simplu cred că au decis ei în consiliu să îi taie la jumătate, după ce Nicușor Dan a venit la primărie nu a mai dat niciun leu motivând că se vor da, dar nu este încă bugetul gata. S-a făcut și bugetul și ne-am trezit după luni de zile că se dau, dar se dau la jumătate. Nu se mai dau 500 de lei, se dau 250 de lei. Prima dată se spunea că se vor da și restanțele, dar după aceea nu a fost așa. Nu s-a mai vorbit despre restanțe absolut deloc. Noi chiar suntem 11 persoane cu handicap care am dat Primăria Capitalei în judecată pentru a se menține cei 500 de lei în continuare. Am făcut sesizări peste sesizări și am primis răspunsuri fără rost, banale. Avem speranțe că se va rezolva căci din partea Primăriei Capitalei nu avem nicio speranță că se va rezolva ceva." a declarat Petrișor Stoican la Realitatea Plus. 

Mesaj pentru Nicușor Dan: Să trăiască el cu 250 de lei!

Petrișor Stoican i-a trimis și un mesaj primarului general Nicușor Dan.

"Poate sună puțin dur, dar l-aș ruga și pe dumnealui să trăiască cu 250 de lei o lună de zile, măcar. Să vadă cum este, în situația unei persoane cu handicap. Atât i-aș spune. Personal, pentru mine, acest ajutor însemna foarte mult. Plăteam utilități. Eu fac dializă, nu mă pot spăla decât cu anumiți plasturi, plasturii costă, medicamente, 20 de pastile pe zi și multe altele de care o persoană cu handicap grav are nevoie. Sunt alte persoane cu handicap care sunt la pat, le trebuie pampers, creme și alte medicamente. Este foarte greu pentru noi, cei cu handicap.", i-a transmis acesta lui Nicușor Dan.

Gabriela Firea: Bani sunt, nu există scuza lipsei de buget! 

Despre această situația a scris și Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

"Din februarie, nu le-a mai achitat sprijinul financiar de 500 de lei lunar, acordat de Primăria Generală la propunerea mea, cu votul consilierilor generali social - democrați, de peste 3 ani.6 luni în care acești oameni, aflați într-o situație critică - persoane cu dizabilități -, au dus-o din ce în ce mai rău, pentru cā și suma primită de la guvern este infimă. Se întreabă, oare, domnul Dan, la ce au renunțat acești oameni năpăstuiți de soarta? La medicamente, la alimente, la terapii, la plata utilităților? Are vreo remușcare? Bani sunt, nu există scuză lipsei de buget! Nu vrea să plătească, pur și simplu!", susține Gabriela Firea. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy