Boc, despre o candidatură la Cluj: Nicăieri nu e mai bine ca acasă

emil-boc-cluj
emil-boc-cluj

Fostul premier, Emil Boc, a afirmat luni seară, la TVR, că nu s-a gândit la o candidatură la primăria Cluj-Napoca, dar a adăugat că "nicăieri nu e mai bine ca acasă".

„Nu m-am gândit la acest lucru”, a spus Boc, referitor la posibila sa candidatură la primăria Clujului. „Evident, Clujul îmi este drag, pentru că nicăieri nu te simţi mai bine ca acasă, asta o ştim fiecare. Clujul are primar şi vom merge mai departe. Asta nu înseamnă că, de exemplu, n-am fost preocupat în această perioadă să găsim firme care să ţină locul după plecarea Nokia şi iată că, cu Bosch şi DeLonghi s-au găsit soluţiile”, a declarat el, subliniind „excelenta” colaborarea cu Alin Tişe.

„Avem o decizie în partid potrivit căreia fiecare candidează pe poziţiile pe care le are, pentru a ne putea valida dacă oamenii vor aprecia să menţinem candidatul respectiv pentru funcţia de primar sau de preşedinte al CJ. Dar repet, acasă e acasă întotdeauna”, a conchis el.

Potrivit surselor citate, actualul primar interimar, Radu Moisin, îi va face loc lui Emil Boc să-şi reia postul care l-a propulsat. De asemenea, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, finul lui Boc, un alt nume vehiculat pentru postul de edil, a transmis în ultima vreme semnalul că nu intenţionează să candideze la Primărie dacă Boc vrea să revină.

Citește și:

Boc ia în serios candidatura pentru Primăria Cluj-Napoca

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel