Zidul unde au fost împuşcaţi în 1989 soţii Ceauşescu, la unitatea militară din Târgovişte, a fost tencuit în primii ani după Revoluţie, astfel că nu se mai regăsesc urmele de gloanţe, iar acum reprezentanţii Complexului Muzeal Curtea Domnească din Târgovişte caută o metodă de restaurare.
La fosta unitate militară de la Gara Târgovişte, unde a avut loc execuţia soţilor Ceauşescu, autorităţile locale au hotărât să amenajeze un punct muzeal, pentru că sunt multe solicitări pentru a fi vizitat acest loc.
Până recent, puţine persoane ştiau că acest zid a fost tencuit. Asta pentru că, după Revoluţie, unitatea militară a mai funcţionat câţiva ani, apoi clădirile şi curtea unităţii au stat părăsite, însă erau în aceeaşi curte cu o unitate de jandarmi, zona era păzită, iar accesul interzis.
În momentul de faţă nu am luat o decizie foarte clară, să vedem cum reuşim să dăm acea tencuială jos. Cel mai probabil se vor ocupa de acest lucru restauratorii din cadrul muzeului, pentru a îndepărta acel strat de tencuială astfel încât să ajungem la suprafaţa din 1989, a spus directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, Ovidiu Cârstina, pentru Agerpres.
Pregătiri pentru recrearea atmosferei din '89
Autorităţile judeţene au anunţat că punctul muzeal, amenajat la fosta unitate militară de la Gara Târgovişte, va fi deschis pentru vizitatori, cel mai probabil, în luna septembrie. Acum se efectuează amenajări, după ce clădirea a stat nefolosită timp de aproximativ 15 ani.
Au fost revopsite interioarele clădirii, cu aceleaşi culori care erau în 1989, va fi adus mobilierul din acea perioadă, deja există paturile unde au dormit soţii Ceauşescu înainte de execuţie.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Ioan Marinescu, a spus că se fac demersuri la Ministerul Apărării pentru a fi adus şi expus TAB-ul cu care au fost aduşi soţii Ceauşescu la unitatea militară de la Târgovişte. În cazul în care nu se va putea aduce chiar acel TAB, va fi adus unul de acelaşi tip.
Șapte lei intrarea
Autorităţile judeţene spun că au solicitări din străinătate ale unor grupuri de turişti care vor să viziteze locul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu. Preţul biletului pentru vizitarea acestui punct muzeal va fi de şapte lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu