€ 5.0991
|
$ 4.4276
|
Curs valutar: € 5.0991
|
$ 4.4276
 

Alisa Doțenco, adolescenta care transformă sacrificiul în artă pe scena Românii au talent

Alisa Doțenco, adolescenta care transformă sacrificiul în artă pe scena Românii au talent Alisa Doțenco, adolescenta care transformă sacrificiul în artă pe scena Românii au talent / Foto: Captură video Youtube

O adolescentă de doar 15 ani din Republica Moldova revine pe scenă șa Românii au talent cu un moment spectaculos de dans și acrobație, demonstrând că succesul se construiește prin muncă intensă și sacrificii.

În ediția din această seară, difuzată de la ora 20:30 la PRO TV și pe VOYO, publicul a descoperit emoția pură transmisă de Alisa Doțenco, o tânără dansatoare care și-a propus să impresioneze juriul cu o coregrafie complexă, ce îmbină dansul cu elemente de acrobație.

Momentul prezentat este rezultatul unei munci de echipă în familie, fiind pregătit chiar de părinții săi, ambii coregrafi.

O pasiune născută în copilărie

Alisa nu este străină de scena talent show-ului. Ea a mai participat la Românii au talent în 2021, când a atras atenția juraților prin energia și stilul său eclectic. Între timp, adolescenta a evoluat considerabil, iar revenirea din acest an marchează o etapă de maturizare artistică.

Drumul ei în lumea dansului a început devreme, inspirată de experiențele trăite alături de tatăl său în lumea circului.

„Când aveam 4 ani, am stat cu tatăl meu în circ și mi-a plăcut foarte mult. M-am gândit să fiu ca el”, a povestit Alisa.

Această fascinație s-a transformat rapid într-un stil de viață bazat pe disciplină și antrenamente intense.

Pentru a ajunge la performanță, Alisa respectă un program zilnic riguros. Ziua începe devreme, continuă cu școala, iar după-amiaza este dedicată antrenamentelor și temelor. Adolescenta recunoaște că îi lipsesc activitățile obișnuite ale vârstei, însă este hotărâtă să-și urmeze visul.

Citește și: Andrei Crisztea, toboșarul lui Mario Fresh, moment electrizant la „Românii au talent”

Recompensă pe măsura efortului

Prestația sa nu a trecut neobservată. Jurații au lăudat atât talentul, cât și munca din spatele momentului.

Andra: „Și frumoasă și talentată și cred că muncești foarte mult. Mă înclin și te aplaud. Ne-ai făcut un cadou.”

Andi Moisescu: „Am remarcat la ea o expresivitate foarte matură. Se simte că sunt multe ore de studiu în spate. Ești foarte talentată.”

Carmen Tănase: „Sunt așa mulți copii extraordinari în proximitatea noastră dar nu știm ce pot face. Și vine așa o fetiță blondă și ne arată și îți rupe gura. Ești fantastică, ești foarte bună! Felicitări!”

Mihai Bobonete: „Dansul tău a fost impecabil. Nu am avut niciun dubiu, de când ai intrat. Și așa a fost cap coadă, a mers țiplă. Bravo!”

La finalul momentului, Alisa Doțenco a primit patru de „DA” din partea juraților, calificându-se mai departe în competiție. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
x close