Afirmații tranșante ale unor oficiali americani privind România în epoca Trump

La recepția de la dată de Ambasada României în SUA, cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, mai mulți oficiali americani au făcut afirmații tranșante despre parteneriatul strategic dintre țările noastre.

Congresmanul republican Jason Chaffetz, presedintele Comitetului pentru Control și Reformă Guvernamentală, a apreciat legăturile puternice militare și economice pe care Statele Unite le are cu România, evocând recenta vizită pe care a efectuat-o la București.

"Relația cu România este una foarte importantă pentru ambele parți ale eșichierului politic american, fiind susținută în mod bipartizan", a afirmat congresmanul republican.

Congresmanul republican Robert Aderholt, membru în Grupul de prieteni ai României din Congresul SUA și în Comitetul pentru Securitate și Cooperare în Europa (Comisia Helsinki), a apreciat puternicele legături bilaterale existente între România și Statele Unite ale Americii și a spus că ele vor continua în noua administrație care va prelua Casa Albă la 20 ianuarie 2017.

"Președintele Donald Trump și vicepreședintele Michael Pence vor menține același curs al unei relații bilaterale puternice. Am avut o relație puternica și sunt convins că în viitor vom avea legături bilaterale și mai puternice”, a afirmat Aderholt, potrivit Agerpres.

Hans Klemm a evocat Declarația de la Alba Iulia

Frank Rose, asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul, verificarea și conformitatea armamentelor, fost negociator al Acordului dintre România si Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, a evocat noile provocări de securitate la adresa NATO, precum amenințările balistice. În acest context, Frank Rose a subliniat rolul cheie în apărarea colectivă a membrilor Alianței Nord Atlantice pe care îl are sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice instalat la Deveselu.

În discursul sau, ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior a subliniat că 1 decembrie este o zi în care ne arătăm recunoștința față cei care au menținut națiunea noastră puternică în vremuri dificile ale istoriei, față de cei care au făcut ca, de la o generație la alta, valorile noastre, conștiința națională, credințele noastre să ramână neschimbate și să supraviețuiască în momentele cele mai grele de război și represiune.

"Tocmai speranța desăvârșirii statului nostru modern s-a inspirat din principiile și idealurile wilsoniene stabilite la începutul secolului XX. Iar datorită parteneriatului nostru strategic, România celebrează astăzi democrația, toleranta, respectul față de vecini și moștenirea noastră diversă care constituie reperele noastre morale. România sarbătorește astăzi succesul său ca o națiune unită, un aliat puternic al NATO și un membru important al Uniunii Europene aflat pe un drum care va duce spre mai multă prosperitate", a afirmat Maior.

Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, a evocat, la rândul sau, actualitatea viziunii și principiilor cuprinse în Declarația de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.

Ziua Națională a României a fost celebrată, la Washington, la 1 și 2 decembrie, printr-o serie de evenimente organizate de Ambasada României în SUA la University Club, precum și la sediul misiunii României din Washington D.C, la care au participat membri ai Congresului SUA, reprezentanți ai Departamentului de Stat și altor instituții și agenții ale Administrației americane, membri marcanți ai mediilor academic și de afaceri, diplomați acreditați la Washington, lideri ai comunității românești din Statele Unite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel