Ucraina a blocat frontiera cu Crimeea

Situația la granița Ucrainei cu Crimeea devine alarmantă. Autoritățile de la Kiev au decis blocarea frontierei dintre  Ucraina continentală şi Peninsula Crimeea,  anunţă Vesti.ru.

Potrivit sursei citate, trecerea peste frontiera administrativă ar fi fost oprită în jurul orei 18, ora Moscovei. Kievul oficial nu a comentat, deocamdată, aceste informaţii.

Potrivit Vesti.ru, ieşirea din regiunea Crimeea este interzisă şi pentru militarii ucraineni, care au decis să îşi continue serviciul militar pe teritoriul Ucrainei.

În opinia unui reprezentant al Ambasadei Rusiei din Crimeea, această restricţie este o provocare. În consecinţă, autorităţile din Crimeea vor fi învinuite de faptul că intenţionat nu permit ieşirea cetăţenilor din regiune. În acest mod, Kievul îşi bate jot de proprii cetăţeni, care vor să plece din regiune, se anunţă în comunicatul ambasadei.

Serghei Şoigu a ordonat conducerii Flotei Maritime din Marea Neagră să permită militarilor ucraineni, care au decis să părăseasc Crimeea, o ieşire ordonată pe teritoriul Ucrainei. În Crimeea se află peste 18 mii de soldaţi din Forţele Armate ale Ucrainei. Dintrei ei doresc să se întoarcă în Ucraina mai mult de două mii de oameni.
Baza aeriană de la Belbek, de lângă Sevastopol, controlată de militari ucraineni, a fost luată cu asalt de trupe ruseşti.

Potrivit CNN, vehicule blindate au pătruns cu forţa pe teritoriul bazei aeriene.

Situaţia din Crimeea devine şi mai tensionată. Focuri de armă şi explozii au fost auzite la baza aeriană de la Belbek, de lângă Sevastopol, care a fost luată cu asalt de trupe ruseşti. Cel puţin un soldat ucrainean a fost rănit.

Comandantul bazei aeriene de la Belbek a fost luat de forţele ruseşti şi dus într-o direcţie necunoscută. El a declarat pentruReuters că va purta tratative cu forţele invadatoare şi că nu ştie dacă se va întoarce în siguranţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel