Soluție șoc pentru criza de medici din România: import de personal din Bulgaria

medici
medici

Spitalul Județean de Urgență din Călărași folosește, de peste trei ani, medici din ”import” pentru a rezolva criza de cadre sanitare din țară. Un studiu de caz publicat pe platforma healthworkers4all.eu analizează acest demers inedit și constată că este o soluție pentru spitalele din zona graniței.

 

Spitalul din Călărași a încheiat contracte de colaborare cu cinci medici din Bulgaria, patru anesteziști și o specialistă în neonatologie. Aceștia fac naveta din localități apropiate de frontieră, cum ar fi Turtucaia sau Silistra. Ei lucrează în  spitale din Bulgaria și își completează veniturile prin gărzile pe care le fac în România. Pacienții din Călărași sunt în majoritate din zona rurală, iar plățile informale sunt reduse ca valoare. Principala motivație a medicilor bulgari este plata oficială a gărzilor prestate în spital.

Călărași, part-time, în loc de Occident, definitiv

  

Medicii bulgari au între 45-64 de ani și sunt mulțumiți de colaborarea cu românii, se arată în studiul de caz realizat de Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate. Dacă nu ar fi găsit un loc de muncă suplimentar, în apropierea frontierei, majoritatea se gândeau să plece în Occident, definitiv, chiar dacă sunt oameni la vârsta a doua. Cele 4-5 zile de gardă suplimentare pe lună nu le afectează performanța, spun medicii bulgari, iar bariera de limbă nu este o problemă. Spitalul a angajat un translator, iar medicii vin nu doar în weekend-uri, ci și în zilele săptămânii.

Bulgarii, model pentru medicii români

 

Conducerea spitalului este mulțumită de colaborare, în lipsa căreia nu ar fi putut menține standardul spitalului, dată fiind criza de specialiști ATI. În timp, s-a văzut că specialiștii bulgari sunt de încredere, nu întârzie, chiar dacă vremea este nefavorabilă, și nu se dau în lături de la nicio sarcină. Dacă a fost nevoie, au dat ajutor la transportul bolnavilor, a relatat personalul spitalului. Doctorii bulgari au devenit un exemplu pentru medicii români, fiind mai apropiați de pacienți, cu care comunică mai atent și mai bine, în ciuda diferenței de limbă.

Țările care ”recrutează” medici trebuie să compenseze țările  ”donatoare”

Studiul de caz realizat la Călărași se înscrie într-un efort care încearcă să găsească o soluție la criza forței de muncă din sănătate din lume, dar și din Europa. Și aceasta deoarece, la nivel european, prognoze îngrijorătoare arată că până în 2020 se va atinge un deficit de circa 1 milion de lucrători în sănătate.

Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate (CPSS) a lansat, sub egida Comisiei de Sănătate Publică și a Comisiei economice, industrii şi servicii din Senatul României, cu sprijinul Biroului pentru România al OMS, o dezbatere despre forța de muncă din sănătate și inegalitățile geografice în distribuția personalului medical. Dezbaterea s-a fundamentat pe prevederile "Codului Global de Practică al OMS privind recrutarea internațională a personalului medical". Apelul la acțiune a cuprins, printre măsurile analizate un proces coerent și bazat pe evidențe de planificare pe termen lung a forței de muncă din sănătate; crearea unui sistem informațional solid privind mobilitatea / migrația; creșterea investițiilor publice în condiții de muncă adecvate și în salarizarea personalului din sistemul de sănătate; o legislație națională și europeană privind etica recrutării personalului medical, dar și condiții de muncă egale cu personalul local.

Împreună cu țările care ”furnizează” personal medical calificat, țările care ”atrag” personal medical au responsabilitatea să găsească o formulă prin care să acorde țărilor ”sursă” compensații financiare și asistență tehnică pentru a-și întări sistemele de sănătate, se arată în raport.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel