€ 5.0938
|
$ 4.4079
|
Curs valutar: € 5.0938
|
$ 4.4079
 

EXCLUSIV Te poți apăra de un urs care te atacă? Ce pățești dacă îl rănești sau îl ucizi: Explicația ministrului Mediului / video
Autor: Elena Aurel

ursi Sursa foto: Freepik, @baronizan2

Ministrul Mediului a spus ce pățește un cetățean care rănește sau ucide ursul care l-a atacat.

Întrebată dacă un cetățean poate fi pedepsit dacă se apără de un urs care îl atacă, Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a răspuns că oamenii se pot apăra, iar legislația a fost modificată astfel încât, dacă un urs intră în intravilan, autoritățile pot interveni direct, chiar prin împușcarea animalului. 

„Acum, de când locuiesc la țară, foarte mulți consăteni mă întreabă în legătură cu urșii, pentru că era o zonă care nu era vizitată de urs până mai acum un an, doi, și anul ăsta a fost vizitată de urs. Iarna, pe Transfăgărășanul care nu mai funcționează, nu mai pot veni turiștii să-i hrănească și atunci ei, în disperare de cauză - că stăteau la locuri fixe și așteptau turiștii să-i hrănească - se duc și ei care încotro văd cu ochii, după miros, unde miroase a mâncare. Și miroase mâncare în gospodările oamenilor,  în frigiderul omului, pe la oile omului, că oile sunt ținute în saivan, acum, iarna, pe la capre. Și  la vaci vin, nu e nicio problemă. Și mă întreabă un om în felul următor: „Domnule, dacă vine un urs peste mine, mă apăr de el și în bătălia asta eu sunt rănit și ursul moare, intru în pușcărie că a murit ursul?”, a întrebat Răzvan Dumitrescu. 

„Nu. Plus că am și modificat legislația. Înainte era legislația care prevedea o intervenție graduală. Adică, dacă ursul venea în intravilan, să poată să fie mai întâi alungat. Dacă el se întorcea, să poată să fie relocat. Dar am modificat legislația și am trecut acum expres că se poate, dacă ursul a venit în intravilan, în cazurile respective, să poată să se facă direct intervenția, să poată să fie împușcat”, a spus Diana Buzoianu

VEZI ȘI: România a încercat să de urși „cadou” altor țări pentru că are prea mulți. Ce a urmat

Se pot apăra cetățenii de urși?

Diana Buzoianu a explicat că cetățenii se pot apăra dacă sunt atacați de urs, iar legislația a fost modificată și acum permite autorităților să intervină direct, fără a mai fi obligate să aplice principiul gradualității. 

„Deci pot să mă apăr de urs”, a spus Răzvan Dumitrescu. 

„Oricum se putea și înainte, dar acum pot interveni inclusiv autoritățile în comisia respectivă”, a spus Diana Buzoianu

„Eu mă refer, ca cetățean. Ia toporul și dă în urs”, a spus Răzvan Dumitrescu. 

„Evident că vă puteți apăra. Nu exista o interpretare că nu era legal dacă ursul te ataca. În mod evident, era posibil pentru persoanele fizice să se apere, dar acum avem inclusiv legislația necesară pentru autorități să intervină și să protejeze, pentru că autoritățile erau ținute de acest principiu al gradualității.

Ursul venea în intravilan, mai întâi trebuia să-l alunge. Dacă se întorcea, erau obligați să-l reloce și dacă se mai întorcea o dată, de abia atunci îl puteau împușca. (...)

Noi am modificat legislația. Știu, nu a fost o legislație apreciată de toată lumea, dar eu cred că este nevoie de o legislație echilibrată. Adică, da, protejăm și urșii, dar îi protejăm pe aceia care sunt în habitatele lor, în vârf de munte. Cei care intră în intravilan sunt un pericol pentru comunitate. Pentru aceia, trebuie să se facă o intervenție. Am propus un pachet legislativ care eu cred că este echilibrat: Dacă intră urșii în intravilan să poată să fie împușcați”, a spus Diana Buzoianu la emisiunea „Ce se întâmplă?”, de pe DC News și DC News TV.

Video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close