Staţiunile din sudul litoralului, schimbare din temelii: Propunere ca regimul de înălțime al clădirilor să poată depăși 9 etaje

Litoralul pentru toți, prețuri mici la mare în septembrie/ foto Roxana Neagu, DCNews
Litoralul pentru toți, prețuri mici la mare în septembrie/ foto Roxana Neagu, DCNews

Staţiunile din sudul litoralului românesc ar putea trece printr-o transformare, dacă un proiect de hotărâre va fi adoptat.

Staţiunile din sudul litoralului Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp), ar putea cunoaşte o transformare din punct de vedere urbanistic. Potrivit unui proiect de hotărâre al Consiliului Local Mangalia, se propune creşterea regimului de înălțime al clădirilor, care ar putea să depăşească înălţimea de 9 etaje.

Conform proiectului, terenurile din stațiunile arondate Mangaliei care sunt în afara zonelor protejate și de protecție a monumentelor istorice, care nu sunt grevate de constrângeri/restricții urbanistice, precum și pe terenurile aflate în zona spațiilor verzi neprotejate, cu o suprafață mai mare de 5.000 mp, regimul de înălțime admis va fi de P+9 și peste, în vederea dezvoltării spațiului urban, relatează Rador

Aproape 500.000 de români au mers în Bulgaria vara trecută. De trei ori mai mulţi decât în 2020

Turismul bulgăresc a avut enorm de mult de câştigat datorită turiştilor români. În vara anului 2021, în Bulgaria au mers aproape jumătate de milion de cetăţeni români în vacanţă. 

Conform unui studiu efectuat de Travel Planner pe baza datelor obţinute de la institutul de statistică din Bulgaria, dacă în perioada mai - august 2020 ţara vecină a fost vizitată, pentru odihnă şi excursii, de 177.757 de români, în acest an cifra a ajuns la 461.343, cu 259,54% mai mult, o creştere de aproape trei ori.

"Mai surprinzător este că şi faţă de sezonul estival 2019, ultimul an normal, 2021 a înregistrat o creştere de 52,7% a turiştilor români. În 2019, Bulgaria a fost vizitată, în perioada mai - august, pentru odihnă şi excursii, de 302.131 de români. Românii au fost, şi în acest an, principalii turişti pe litoralul bulgăresc, alături de cei bulgari. La distanţă, topul turiştilor străini este urmat de Germania, Ucraina, Polonia, Serbia, Franţa şi Olanda. 30% din totalul turiştilor de pe litoralul bulgăresc au fost, în acest an, români, dintr-un total de 1.532.505 de turişti. Anul trecut, dar în contextul unei cifre mult mai mici, românii au reprezentat aproape 40% din totalul turiştilor, iar în 2019, ultimul an turistic normal, doar 8,37%", precizează sursa citată, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel