Primul dosar finalizat în pandemie: Condamnare pentru că a tuşit intenţionat spre un poliţist

Un bărbat care a tuşit intenţionat spre un poliţist local a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Bărbatul a tușit spre polițist în timp ce încerca să părăsească un spital, iar acum urmează să primească o condamnare de 6 luni închisoare cu suspendare.

"În dosarul penal cu nr. 2028/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, între procuror şi inculpatul B.I. s-a încheiat, la data de 10.04.2020, un acord de recunoaştere a vinovăţiei privind comiterea de către acesta din urmă a infracţiunii de ultraj, constând în aceea că, la data de 28.03.2020, în jurul orei 23,30, în timp ce poliţistul local B.I.G. încerca să împiedice plecarea sa din UPU Cluj-Napoca, inculpatul B.I. l-a ameninţat pe acesta cu transmiterea bolii infectocontagioase COVID-19, prin tuşirea intenţionată, după înlăturarea măştii de protecţie, în direcţia feţei poliţistul local, de la o distanţă de aproximativ 1 - 2 m, cauzându-i, astfel, o stare de temere acestuia din urmă, motiv pentru care s-a oprit şi s-a retras uşor în spate", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

În cuprinsul acordului, s-a stabilit ca bărbatul să primească o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare, stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani.

De asemenea, bărbatul a fost de acord să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Cluj-Napoca sau Primăria comunei Baciu.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei trebuie aprobat de Judecătoria Cluj-Napoca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel