PDL a votat din greşeală reducerea TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei. Mircea Toader îşi asumă greşeala

Liderul deputaților democrat-liberali își asumă greșeala greşeala privind votarea de către PDL a celor două proiecte de lege privind reducerea TVA la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei.

"A fost o confuzie pe care mi-o asum", a precizat Toader, după ce a fost întrebat cum comentează faptul că unii parlamentari ai PDL spun că au votat la indicaţia liderului de grup. Acesta a mai spus că PDL va depune o iniţiativă legislativă de anulare a neimpozitării pensiilor sub 2.000 de lei şi de reducere a TVA-ului la alimente.

El a susţinut că a fost o neînţelegere între reprezentanţii comisiilor care au făcut raportul şi liderul grupului deputaţilor PDL.

Ministrul de Finanţe a votat "eroarea"

Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, susţine, de asemenea, că votul din Camera Deputaţilor a fost eronat. Potrivit acestuia, există două variante prin care se poate repara votul de marţi.

„A fost o eroare, pentru că s-a ştiut că e raport de respingere“, a declarat ministrul de Finanţe. Acesta a precizat că acum există două variante: fie preşedintele să retrimită cele două proiecte înapoi în Parlament, fie Guvernul să corecteze neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei şi reducerea TVA-ului la alimente printr-un act normativ.

Citeşte şi:

Primii 2.000 de lei din pensie, neimpozitabili

TVA de 5% la alimentele de bază. Posibil ca PDL să fi votat din greșeală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel