UDMR a renunțat la pretenția de a avea Ministerul Sănătății, mulțumindu-se cu ministerele Culturii și Mediului și un post de vicepremier. Surpriza apare la Ministerul Finanțelor, unde premierul o propune pe Ioana Petrescu, absolventă de Harvard. Gabriela Szabo va prelua Ministerul Tineretului și Sportului, iar la Ministerul Românilor de Pretudinteni vine Bogdan Stanoevici.
Premierul Victor Ponta are astăzi ultimele discuţii pentru formula Guvernului Ponta 3. Noul cabinet va avea mai puţine ministere, iar UDMR, dacă va intra la guvernare, vrea două portofolii de ministru şi un vicepremier.
Noul guvern Victor Ponta ar putea avea patru vicepremieri, de la PSD, PC, UNPR şi UDMR. Aceştia sunt Liviu Dragnea (PSD), Daniel Constantin (PC), Gabriel Oprea (UNPR) şi Kelemen Hunor (UDMR).
Totuși, negocierile dintre USD şi UDMR sunt dure şi se află momentan în impas. Din câte se pare, maghiarii nu vor să renunțe la Ministerul Sănătății, minister de care PSD ar ține cu dinții.
În schimb, după ce au apărut informații potrivit cărora PP-DD ar susține Guvernul Ponta 3, social-democrații ar fi dispuși să negocieze cu parlamentarii partidului lui Dan Diaconescu, care încă nu au emigrat pe la alte formațiuni. Aceștia doresc o discuție cu premierul pentru anumite condiții în vederea susținerii noului Guvern.
Vezi AICI propunerile pentru viitorul Cabinet Ponta 3
IOANA PETRESCU - ministrul Finanțelor
MIRCEA DUŞA - ministrul Apărării Naţionale
TITUS CORLĂŢEAN - ministrul Afacerilor Externe
ROBERT CAZANCIUC - ministrul Justiţiei
EUGEN TEODOROVICI - ministrul Fondurilor Europene
LIVIU VOINEA - ministrul Bugetului
LIVIU DRAGNEA - ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi vicepremier
DAN ŞOVA - ministrul Transporturilor
NICOLAE BĂNICIOIU - ministrul Sănătăţii
ATTILA KORODI - ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice
REMUS PRICOPIE- ministrul Educaţiei Naţionale
MIHNEA COSTOIU - ministru delegat - Ministerul Cercetării
KELEMEN HUNOR - ministrul Culturii şi vicepremier
DANIEL CONSTANTIN - ministrul Agriculturii
ROVANA PLUMB - ministrul Muncii
EUGEN NICOLICEA- ministrul pentru Relația cu Parlamentul
CONSTANTIN NIŢĂ - ministrul Economiei)
GABRIELA SZABO - ministrul Tineretului şi Sportului
DOINA PANĂ - Ministerul Apelor și Pădurilor
RĂZVAN NICOLESCU - ministru delegat pentru Energie AURELIA CRISTEA - ministru pentru Dialog Social BOGDAN STANOEVICI - ministru pentru Românii de Pretutindeni ALEXANDRU RĂZVAN COTOVELEA - ministrul Societății Informaționale FLORIN JIANU - ministrul pentru Mediul de Afaceri și IMMFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu