Urmărește emisiunea live


Cum obții cardul de sănătate european! Ce spune Vasile Ciurchea, președintele CNAS

Președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a explicat, la interviurile DC News, cum poate fi obținut cardul de sănătate european și ce servicii medicale acoperă.

”Cardul european de sănătate îți asigură serviciile de urgență. Acesta este și motivul pentru care este valabil doar în afara țării. Are o perioadă de valabilitate de șase luni și acum vrem să o mărim, să ajungem la un an de zile. Logica, pentru început, a fost de șase luni din cauza celor care sunt neasigurați sau plătesc asigurarea două luni, se duc afară pe cardul european, noi decontăm foarte mulți bani, apoi ei nu-și mai plătesc asigurările în țară. Condiția obligatorie pentru a primi card european este să fii asigurat în țară.

În această perioadă există un număr foarte mare de solicitări pentru cardul european. Pot să spun că ajuns la același număr cu cererile pentru cardul național de sănătate. Cum am spus, condiția obligatorie este ca cetățeanul să fie asigurat și să-și plătească asigurările”, a declarat Vasile Ciurchea.

Cardul european de sănătate vs asigurările date de agențiile de turism

”Eu cred că mult mai sigură și mai acoperitoare această asigurare dată de card decât o asigurare dată de agenția de turism, care poate să aibă o corespondență în țara respectivă sau poate să nu aibă. Sau să-i aprobe decontul foarte târziu, când pacientul nu mai are nevoie de serviciu sau a trebuit să și-l plătească din buzunar. Pentru situațiile de urgență pe care le decontează cardul, nu i se mai cer alți bani.

Pentru consultații programate sau tratamente programate sau ceea ce nu reprezintă o urgență, și beneficiezi de serviciu acolo, pentru că vrei, va trebui să plătești”, a mai spus șeful CNAS.

Exemplu concret

Ești la Viena sau alt oraș din Europa. Faci infarct și ai nevoie, urgentă, de două stand-uri. Ar trebui și al treilea, dar nu e o urgență. În acest caz, beneficiezi doar de două. Al treilea îl plătești”, a spus Vasile Ciurchea.

Cum obții cardul de sănătate european

”Cardul european se obține foarte simplu. Printr-o cerere depusă la Casa de Asigurări de Sănătate de care aparții și într-o săptămână îl primești acasă, prin plic”, a declarat președintele CNAS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel