Cine este fosta șefă ANRP, Crinuța Dumitrean, din dosarul Bica. A fost REȚINUTĂ

Crinuța Nicoleta Dumitrean a fost reținută de procurorii DNA în dosarul retrocedărilor în care a fost arestată fosta șefă DIICOT, Alina Bica. 

Crinuța Dumitrean a condus ANRP doi ani, din octombrie 2009 până-n octombrie 2011. A fost promovată de PDL Bistrița-Năsăud, condus de Ioan Oltean, pentru șefia ANRP. Presa locală scrie că înainte de a face carieră în administrația publică de vârf, Crinuța Dumitrean a câștigat concursul Miss Bistrița. 

Carieră

Crinuța Dumitrean a lucrat cinci ani în mediul privat din România și SUA, la Distrigaz Bistrița, apoi a fost consilier negociator Ministerul Integrării Europene din 2003, în guvernarea lui Adrian Năstase. În 2006, în timpul guvernării lui Călin Popescu Tăriceanu a ajuns director la Agenția de Plăți și Intervenția în Agricultură (APIA), iar în 2009, în guvernarea lui Emil Boc a ajuns vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, la Institutul Național de Administrație din MAI. În luna octombrie a aceluiași an a fost numită de Emil Boc președinta ANRP, cu rang de secretar de stat. Presa locală mai scrie că încă de atunci s-a bucurat de susținerea lui Ioan Oltean, atunci vicepreședinte al PDL și președinte al PDL Bistrița-Năsăud. A fost eliberată din funcție doi ani mai târziu, la cererea sa. Demisia a venit după ce la sfârșitul lunii august 2011, vicepreședintele Remus Virgil Baciu a fost arestat preventiv pentru trafic de influență. El a luat mită 270.000 de euro de la trei petente pe care le-a favorizat în a obține mai rapid despăgubiri pentru un teren de 7.100 mp din București. În aprilie 2014, a primit cinci ani de închisoare cu executare. 

Crinuța Dumitrean, scoasă în cătușe de la DNA. Gâdea, prima reacție

Când conducea ANRP, Crinuța Dumitrean a făcut parte din comisia care a stabilit despăgubirile pentru omul de afaceri Stelian Gheorghe, zis "Stelu", care, împreună cu alți doi oameni de afaceri, ar fi primit despăgubiri umflate cu 62 de milioane de euro. Într-un raport al Curții de Conturi din 2013, Crinuța Dumitrean susținea cu privire la despăgubirile pentru "Stelu" că "expertul evaluator contractant își asumă întrega răspundere conform contractului de prestări servicii încheiat". 

Incompatibilă

În 2011, Crinuța Dumitrean a revenit în fruntea APIA în timp ce era mediator, ca PFA, ceea ce i-a atras o decizie de incompatibilitate de la ANI. În plus, ANI a găsit-o cu 150.000 de euro în plus față de cât putea să agonisească din veniturile declarate. În iunie 2014, a fost declarată definitiv în stare de incompatibilitate. Crinuța Dumitran a lucrat până în 2013 la APIA. 

Studii și avere

În ceea ce privește studiile, Crinuța Dumitrean a terminat ASE și Dreptul. Și-a luat doctoratul în Doctrine Economice și mai are doua masterate și câteva diplome de studii post-universitare. 

La 35 de ani, are o avere impresionantă: teren intravilan de 1000 mp în Voluntari, Ilfov, cumpărat în 2009, 66.000 mp de teren agricol în Afumați, Dascălu și Tunari, o garsonieră și un apartament în București, un Audi A4, un BMW, dar și datorii de 15.000 de euro, potrivit Hotnews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel