VIDEO: Bloc turn din Gaza, pus la pământ. Conținea locuințe și birouri de presă

O clădire de 14 etaje din centrul Fâșiei Gaza a fost doborâtă pe bucăți.

Așa cum se poate observa și în imaginile de pe rețelele de socializare, înalta clădire din Gaza este doborâtă pe bucăți. Localnicii și cunoscătorii zonei spun că este vorba despre blocul turn „Al-Shorouk” din zona centrală a regiunii. Acesta găzduia atât apartamente, cât și birouri pentru organizațiile media din zonă.

„Entitatea sionistă distruge un bloc turn rezidențial din centrul Fâșiei Gaza și Consiliul de securitate al Organizației Națiunilor Unite nu condamnă Israelul și nu protejează palestinienii”, a transmis un utilizator, pe Twitter, alături de imaginile cutremurătoare cu distrugerea clădirii.

„Un alt turn din inima Gazei este bombardat atunci de avioanele de război israeliene. În el se aflau organizații de presă, familii și alte companii”, a mai adăugat un altul.

„Acesta este momentul în care turnul «Al-Shorouk» este bombardat și distrus. În el se aflau zeci de apartamente și birouri de presă, în centrul Gazei”, a transmis un alt utilizator, pe Twitter, alături de videoclipul în care se poate observa evenimentul.

„Israelul doboară turnul de 14 etaje din Gaza care avea atât magazine, cât și birouri de presă. Este o încercare evidentă de a împiedica presa să nu scrie despre crimele din Gaza”, se mai arată într-o postare.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy