Profesor de istorie, cutremurat de modul în care tinerii îl percep pe Ceaușescu. Crăciunul înainte și după 1989

Dan Solcan, profesor de istorie la Colegiul Național "B.P. Hasdeu" din Buzău și autor al cărții "La piété chez Platon: une lecture conjuguée de l'Euthyphron et de l'apologie de Socrate. Ouverture philosophique", a acordat un interviu pentru DC News în care a vorbit despre diferențele dintre sărbătoarea Crăciunului în comunism și sărbătoarea Crăciunului în democrație, dar și despre modalitatea în care percep tinerii de-o vârstă cu Revoluția tot ceea ce înseamnă regimul lui Nicolae Ceaușescu. 

Cum este să le explicați elevilor ce înseamnă comunismul? Cum reușiți să îi faceți să înțeleagă faptul că sarbatorile nu au fost întotdeauna cu Moș Crăciun și cu multe cadouri sub brad?

Este adevărat că nu aveam sub brad foarte multe cadouri. Îmi amintesc când am primit o mitralieră de jucărie care costa vreo 100 de lei – ceea ce era destul de mult la vremea aceea. Astăzi, la 24 de ani de la căderea comunismului, nivelul de sărăcie este mult mai mare. Sunt foarte mulți părinți care își permit să le cumpere copiilor mai puține lucruri decât odinioară. Pragul de sărăcie în România este mai mare acum decât atunci. Asta nu înseamnă că laud regimul trecut. În niciun caz! A fost groaznic, dar vreau să spun că nici cel de după nu a fost deloc bun. Sunt foarte mulți oameni care nu au bani să își cumpere brad de Crăciun și iau doar câteva crengi și probabil... nici nu au mare lucru drept cadou.

Există elevi care suspină după acele vremuri de mult apuse prin prisma celor povestite de părinți?

Da, sunt elevi care suspină după acele timpuri. Sunt mulți copii care se întreabă <<De ce a fost rău Ceaușescu? Pentru că ne dădea salam cu soia?>> Ideea este că – măcar acum putem spune că există libertatea de a alege. Sunt copii care nu au prins comunismul, dar care îl retrăiesc prin prisma părinților. Nici aceștia din urmă nu sunt foarte vinovați. Sunt părinți care – în prezent – nu au ce pune pe masă și atunci când te confrunți cu o astfel de problemă, parcă îți vine să zici <<Era mai bine în comunism>>. Până la urmă, depinde ce alegi. Dacă un om pune pe primul plan libertatea, atunci va respinge comunismul indiferent de situație.

Oamenii trebuie să se gândească la lucruri concrete pentru că au copii, au o familie care trebuie să fie întreținută și nu este deloc ușor. Sunt elevi înverșunați – mai ales din cauza celor văzute astăzi, de fapt, în ultimii 25 de ani. Atunci încerc să le spun că măcar acum există o speranță, că ne-am angajat la un altfel de drum. Este adevărat că vorbim despre o speranță care nu a fost confirmată până acum, dar atunci părea totul blocat, nu vedeai niciun pic de lumină, nu știai cum să faci să fie bine.

Ce ar trebui să știe tinerii de-o seamă cu Revoluția, si nu prea știu la momentul actual, despre sarbatorile de iarnă în comunism?

Între oameni exista un fel de conspirație, o bucurie a sufletului. Ne spunea despre Moș Gerilă, și noi ne gândeam la Moș Crăciun. Aveam bucuria aceasta a luptei sau – o luare peste picior a regimului – așa cum se putea. Chiar dacă era interzis mersul la biserică de sărbători, oamenii mergeau. Era un fel de protest împotriva regimului.

Cum era Crăciunul în inchisorile comuniste?

Vorbim despre perioada 1948-1964, pe vremea lui Dej. Pe atunci, orice lucru făcut în legătură cu sărbătoarea Crăciunului putea să fie drastic pedepsit. De aceea, deținuții politici sărbătoreau într-un mod conspirativ. De exemplu, oamenii își urau <<La mulți ani>> sau <<Crăciun Fericit>> prin codul morse, băteau în perete sau tușeau. Rugăciunile erau mai intense dacă erau mai mulți oameni în celulă.

Trebuie spus că avem mari poeți care au fost în închisorile comuniste. De pildă, Radu Gyr sau Vasile Voiculescu. Nu se putea face nimic pe față pentru că în temniță te băteau sau te schingiuiau și degeaba – nu doar dacă făceai ceva. Se încerca eliminarea sentimentului religios. La Pitești, vorbim despre fenomenul reeducării, când comuniștii încercau să le șteargă din minte orice urmă de religie. Deținuții erau băgați cu capul în urină și fecale, fiind astfel <<botezați>>, tocmai pentru a le spăla orice urmă de credință. Aceste lucruri se întâmplau mai ales cu preoții.

Sunt lucruri cutremurătoare, aproape incredibile, dar care din nefericire, au fost 100% reale. Corneliu Coposu a povestit foarte multe lucruri despre cum se încerca <<spălarea de credință>>, Corneliu Coposu care a intrat în temniță cu 120 de kilograme și a ieșit cu 40. Nu îl mai recunoșteau nici rudele. Era un fel de iluminare ceea ce se întâmpla în închisori. Mulți spun că nu au rezistat decât prin credință. Nicolae Steinhardt – cel care a scris <<Jurnalul Fericirii>> a rezistat închis datorită credinței. Acesta spune că acolo a devenit creștin, acolo l-a descoperit pe Dumnezeu. Deținuții povesteau că fără credință nu ar fi putut trece peste tratamentele dure la care erau supuși. Momentul Crăciunului nu făcea altceva decât să potențeze bucuria Crăciunului, fiind foarte mare. Era unul dintre foarte puținele lucruri pe care deținuții le aveau. Comuniștii încercau să stârpească orice urmă de credință, iar sărbătoarea Nașterii Domnului îi ajuta să treacă mai ușor peste greutăți.

foto: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=519707828079330&set=t.1561788589&type=3&theater

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News