Românii continuă să cadă în capcana mailurilor nigeriene, iar motivul a fost explicat de jurnalistul Val Vâlcu.
Bogdan Ficeac, scenarist, scriitor și jurnalist român, a atras atenția că pe internet circulă foarte multe informații false sau materiale de propagandă și a explicat că este important ca toate informațiile să fie verificate din surse credibile.
În cadrul discuției de la DC News a fost amintită și celebra schemă a mailurilor nigeriene și a altor mesaje false care promit câștiguri, iar jurnalistul Val Vâlcu a explicat de ce mailurile nigeriene încă mai au clienți.
„Trebuie să verifici milioane de știri de pe zeci de mii de site-uri ca să vezi care sunt reale, care sunt fake-uri, ceea ce este imposibil.
Cred că apărarea vine de la fiecare în parte. Din nefericire, și după nenumărate cazuri în care au căzut pradă escrocilor, fake-urilor, au pierdut bani”, a spus Bogdan Ficeac.
„Arta a explicat. A fost un film al lui Dan Chișu foarte bun. Scenariul era cu un tip care deprinde cum să utilizeze internetul. Era la cursuri de recalificare și a fost anunțat că a câștigat la loterie, dar trebuie să depună niște bani. Schema clasică. Câți prinți nigerieni nu ne-au trimis mailuri? Câte vedete nu au vrut să ne dea 1 milion de dolari de-a lungul timpului?”, a spus Val Vâlcu.
„Da, dar vezi? Cred că și eu și tu am primit mailurile alea nigeriene, dar noi nu ne-am dus în Nigeria, în schimb nu știu ce primar de prin nordul Moldovei s-a dus acolo. Nu i-au luat ostateci nigerienii și nu le mai dădeau drumul dacă nu plăteau nu știu cât bani? Ei s-au dus deja cu sacoșile să ia banii”, a spus Bogdan Ficeac.
„Au fost și trei jurnaliști care s-au dus”, a spus Val Vâlcu.
„Cele mai greu de suportat sunt cele care merg pe sentimente puternice, gen telefonul că e copilul, tata sau mama în spital”, a spus Bogdan Ficeac.
„La telefon vezi numărul de pe care te apelează. Sunt mijloace”, a spus Val Vâlcu la DC News.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News